Proprietarul Amazon, Jeff Bezos, riscă să fie detronat de Bill Gates în topul celor mai bogați oameni din lume

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 26 octombrie 2019, 14:47 Actualitate | Esenţial


Jeff Bezos, seful Amazon
Foto: commons.wikimedia.org
Jeff Bezos, proprietarul Amazon, considerat cel mai bogat om din lume, este pe cale să își piardă acest titlu, iar fondatorul Microsoft Bill Gates i-ar putea lua locul, potrivit postului CNN citat de Mediafax.

De vină pentru situația lui Bezos sunt câștigurile din trimestrul al treilea al anului, considerate sub estimările Wall Street și care au dus la deprecierea acțiunilor companiei. O mare parte din averea lui Bezos este legată de acțiunile Amazon, el deținând aproximativ 57 milioane de acțiuni, adică aproximativ 12% din companie.

Bezos a pierdut aproximativ 3 miliarde de dolari după ce acțiunile Amazon au scăzut cu aproximativ 2% în ședința de tranzacționare de vineri. Joi, acțiunile Amazon au scăzut cu 9%.

Potrivit clasamentului anual Forbes, averea lui Bezos era de 109,6 miliarde de dolari, în timp ce Bill Gates are 106 miliarde dolari. Finanțele fondatorului Amazon au traversat un an dificil, potrivit Bloomberg Billionaire Index.

Bezos a pierdut aproximativ 14 miliarde de dolari, în mare parte din cauza divorțului său. Ca parte a acordului dintre cei doi, MacKenzie Bezos a primit 25% din acțiunile Amazon. Între timp, Gates a câștigat, până acum, 17 miliarde de dolari, precizează sursa citată.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2811 vizualizari

  • +7 (7 voturi)    
    Intr-adevar,este un ..... (Sâmbătă, 26 octombrie 2019, 17:58)

    gigiN [utilizator]

    ,,,risc ...teribil !!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by