Avocatul Poporului a atacat legea privind alegerea președintelui la Curtea Constituțională, cu două săptămâni înaintea scrutinului

de Redactia     HotNews.ro
Vineri, 25 octombrie 2019, 15:44 Actualitate | Esenţial


Stampila vot
Foto: AGERPRES
Avocatul Poporului consideră că anumite prevederi privind condiţiile pentru a putea candida la Preşedinţia României şi condiţiile definirii unui partid parlamentar sunt neconstituţionale, astfel încât a atacat legea privind alegerea șefului statului la Curtea Constituțională, cu două săptămâni înaintea scrutinului. Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc la 10 noiembrie. Chiar și în cazul în care CCR ar admite sesizarea, orice decizie a judecătorilor constituționali se aplică pentru viitor.

"Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. e), art. 4 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi cea referitoare la prevederile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale. În cadrul analizei textelor de lege sus-menţionate, Avocatul Poporului observă, între altele, faptul că acestea încalcă principiile proporţionalităţii şi al reprezentativităţii", argumentează AP, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, prin instituirea a două condiţii cumulative - un număr de 200.000 de susţinători, care depăşeşte pragul de 1% dintre alegători, şi posibilitatea ca un alegător să susţină mai mulţi candidaţi la funcţia de preşedinte - se ajunge la suprimarea exercitării dreptului de a fi ales al cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile constituţionale şi legale de a candida.

"Caracterul excesiv al condiţiilor impuse de textele criticate rezultă din raportarea pragului de maxim 1% din alegători semnatari pe liste, recomandat de Comisia de la Veneţia în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), la numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, declarat de Autoritatea Electorală centrală, la data de 31 iulie 2019, care este de 18.963.792", susţine Avocatul Poporului.

În acelaşi timp, Avocatul Poporului constată că egalitatea votului, condiţie a reprezentativităţii funcţiei de preşedinte, presupune că fiecare alegător are în mod normal dreptul la un vot şi numai la un singur vot. Aşadar, dacă prin impunerea unui număr de 200.000 de semnături s-ar fi dorit asigurarea reprezentativităţii, soluţia legislativă firească ar fi trebuit să fie cea a semnăturii pentru un singur candidat.

Prin urmare, în opinia AP, soluţia legislativă privind numărul de 200.000 de alegători pentru susţinerea unui candidat, cumulată cu aceea a posibilităţii susţinerii mai multor candidaturi de către acelaşi alegător, nu poate fi considerată ca având ca scop realizarea unei selecţii rezonabile în rândul candidaţilor pentru a asigura reprezentativitatea acestora la alegerile pentru Preşedintele României şi împiedicarea eventualelor candidaturi abuzive.

Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că definiţia de partid parlamentar condiţionată de existenţa unui grup parlamentar propriu instituie restrângeri ale drepturilor procedurale în cadrul procesului electoral asociate dreptului de a fi ales. Constituirea deputaţilor şi a senatorilor în grupuri parlamentare este o acţiune strict organizatorică care însă, în viziunea celor două texte de lege criticate, devine o condiţie în vederea participării în procesul electoral, creând o situaţie disproporţionată în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor procedurale electorale ale partidelor reprezentate în Parlament prin votul alegătorilor, cu consecinţa unor abuzuri din partea celorlalţi competitori electorali, a explicat AP.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2901 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by