George Ciamba a fost numit ambasador în Grecia

de R.M.     HotNews.ro
Joi, 24 octombrie 2019, 18:17 Actualitate | Esenţial


George Ciamba
Foto: mae.ro
Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind acreditarea lui George Ciamba în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotențiar în Grecia, cu reședința la Atena.

Acesta primise aviz favorabil, la sfârșitul lunii septembrie, din partea Comisiilor reunite de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru numirea ca ambasador în Grecia.


Ciamba a preluat postul de ministru delegat pentru Afaceri Europene în noiembrie 2018, după demisia lui Victor Negrescu.

George Ciamba lucrează în Ministerul Afacerilor Externe din decembrie 1990, potrivit site-ului MAE.

Din noiembrie 2012, el a fost secretar de stat pentru Afaceri Europene. El a mai fost ambasador în Grecia din 2005 până în 2012. În perioada iulie 2003 - septembrie 2005, a fost secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale și, ulterior, Globale, în MAE. În această calitate, a coordonat dosarele asociate cu UE (Conferința Interguvernamentală), NATO, Consiliul Europei, ONU și alte organizații internaționale.

Între 1999 și 2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Turcia, precum şi Reprezentant Permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, între 2001-2003. Anterior primei desemnări în calitate de ambasador, a ocupat funcțiile de director adjunct (1996-1997) și apoi director al Direcției America de Nord (1997-1999). Între 1991 și 1995, a ocupat diferite funcţii în cadrul MAE.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1412 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Lol (Joi, 24 octombrie 2019, 18:51)

    mitg [utilizator]

    Sper ca va putea sa se determine sa accepte.
  • 0 (0 voturi)    
    // (Joi, 24 octombrie 2019, 19:38)

    GemstonePig [utilizator]

    Aaaaa, este foarte competent, are calitati diplomatice exceptionale si in plus merge in Grecia unde va face de ras orice caracatita calamar molusca melc etc prin evidenta lipsa a coloanei vertebrale
    https://www.euractiv.ro/video/explicatiile-lui-ciamba-privind-mandatul-privind-votul-in-cazul-lui-kovesi-13609
  • 0 (0 voturi)    
    Parca papagalul asta a semnat toate ordinele (Joi, 24 octombrie 2019, 20:28)

    cartofil [utilizator]

    ticaloase catre ambasadorii nostrii la Bruxelles, cu boicotarea lui Kovesi si cu sfidarea CE. Ma insel ? Nu prea cred.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by