Ion Ștefan (50 de ani), deputat PNL de Vrancea, este propus ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. La alegerile locale din 2016 a candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Focşani, obţinând 32,7% din voturile exprimate, potrivit Agerpres. Potrivit declarației de avere, a acordat două împrumuturi în valoare totală de 1,4 milioane lei pentru campania electorală a PNL. Are venituri importante din dividende la un grup de firme care se ocupă cu ambalajele din material plastic.

HotNews.roFoto: Hotnews

A absolvit I.M.C. Constanţa, specializarea inginer electromecanic, potrivit cdep.ro.

A fost director general al SC Balcanic Prod SRL. Este membru al CJEX PNL Vrancea.

Potrivit declarației de avere, deține trei terenuri intravilane în Vrancea, și două agricole. Are și două case, de 130 mp, într-o comună din Iași, și de 910 mp, în Focșani. În ceea ce privește imobilul din Focșani, spunea anul trecut că nu recomandă tinerilor casă atât de mare. "Nu am spus niciodată că nu este mare, ba, din contră, eu sunt primul care spune că este o casă mare şi nu o recomand nici tinerilor, nici celor care doresc să îşi facă o casă acuma, să nu îşi facă aşa ceva. 120 mp, 130 mp, 140 mp cu garaj cu tot. E greu să ajungi dintr-o parte în alta, dacă uiţi telefonul la parter ai o problemă. Eee, cam aşa stau lucrurile", a declarat Ion Ștefan, potrivit Ziarului de Vrancea.

În declarația de avere sunt trecute două împrumuri acordate în nume personal, unul de 1 milion de lei și de 400.000 lei, acordate PNL pentru campania la alegerile europarlamentare, potrivit Adevărul.

Potrivit declarației de interese, este asociat în firmele Balcanic Prod SRL, Balcanic BOPP SRL și Balcanic Stretch SRL, toate din Focșani. De la Balcanic Prod a obținut dividende de 4,9 milioane lei (sumă neridicată) și 35.000 lei ridicată, de la Balcanic BOPP 1,003 milioane lei (sumă neridicată), iar de la Balcanic Stretch 55.947 lei (sumă neridicată) și 66.500 lei ridicată. Balcanic are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic.