​Laura Codruța Kovesi este oficial procurorul-șef al Parchetului European. David Sassoli, președintele Parlamentului European, și Tytti Tuppurainen, ministrul afacerilor europene din Finlanda (țara care deține în prezent Președinția Consiliului UE) au semnat miercuri, la Strasbourg, decizia de numire în funcție a acesteia.

Laura Codruta KovesiFoto: Agerpres/EPA

Ceremonia de semnare a deciziei de numire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european a avut loc miercuri, la sediul Parlamentului European din Strasbourg, documentul fiind semnat de David Sassoli și Tytti Tuppurainen, potrivit imaginilor difuzate pe site-ul PE (de la minutul 1:44)

Ultimul pas pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european fusese făcut săptămâna trecută, când Parlamentul European a confirmat-o oficial pe fosta șefă DNA în funcția de conducere a Parchetului European. Anterior, și Consiliul Uniunii Europene a formalizat numirea lui Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European (EPPO).

"Prioritatea Consiliului este ca EPPO să fie operațional până în noiembrie 2020. În această privință, devenea urgentă numirea procurorului șef european. Dna Kövesi, primul titular al acestui post, va avea ca sarcină construirea EPPO de la zero. Treaba sa în cursul celor 7 ani de mandat va fi în special construirea structurii administrative și operaționale și stabilirea bunelor relații de colaborare cu autoritățile judiciare naționale. Consiliul va continua să monitorizeze evoluția pentru a se asigura că vom avea un Parchet eficient care va deveni piatra unghiulară în lupta noastră împotriva fraudei și corupției cu fondurile europene", declara atunci Anna-Maja Henriksson, ministrul Justiției din Finlanda, țara care deține în prezent președinția rotativă a UE.

Parchetul European (EPPO), care se așteaptă să fie operațional la sfârșitul anului 2020, va fi o instituție independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro. Lista infracțiunilor se va putea extinde în viitor pentru a include, de exemplu, faptele de terorism.

Până în acest moment, 22 de state membre s-au alăturat Parchetului European. Cele cinci state care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda și Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg si va fi compus dintr-un procuror-șef și un colegiu de procurori din toate țările participante. Aceștia vor coordona investigațiile curente desfășurate de către procurorii delegați în fiecare stat participant.