Parlamentarii britanici au început o nouă dezbatere privind Brexitul, premierul Boris Johnson având o ultimă tentativă de a obține aprobarea acordului Brexit de către Camera Comunelor după ce, cu o zi înainte, președintele Legislativului, John Bercow, a blocat un vot pe această temă. Potrivit unor surse citate de BBC, premierul va căuta să declanșeze alegeri anticipate până la Crăciun, în cazul în care calendarul Brexitului dorit de el va fi respins de Parlament.

Boris JohnsonFoto: Captura YouTube

Practic, în ședința de marți, parlamentarii ar trebui să voteze asupra calendarului propus de premier pentru adoptarea legislației necesare ieșirii Marii Britanii din UE.

Dezbaterile interminabile din Parlamentul britanic au loc după ce sâmbătă Camera Comunelor l-a obligat pe Boris Johsnon să ceară liderilor UE o nouă amânare a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, până la 31 ianuarie 2020.

Cu toate acestea, în cazul în care premierul va reuși să își treacă noul acord de Parlament, Brexitul s-ar putea produce la 31 octombrie.

Președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker a declarat, în plenul Parlamentului european, că Brexitul a fost ”o pierdere de vreme și energie”. Juncker a spus în adunarea Parlamentului European de la Strasbourg că poate aproba acordul pe care el l-a negociat cu premierul britanic doar după ce acesta este votat de Parlamentul de la Londra.

"Trebuie să urmărim cu mare atenție evenimentele de la Westminster, dar nu este posibil, este de neimaginat ca acest parlament să ratifice acordul înainte ca Westminster să facă asta. Mai întâi Londra, apoi Bruxelles și Strasbourg”, a declarat Juncker.

În același timp, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marți că răspunsul UE față de solicitarea de extindere a art 50 depinde de ”ceea ce decide sau nu decide Parlamentul de la Londra”. Tusk a precizat însă, ca așa cum i-a transmis și premierului Boris Johnson, o ieșire haotică a Marii Britanii, fără acord, din blocul comunitar nu va fi niciodată decizia Uniunii Europene.