Proiectul prevede că autoritățile administrației publice și centrale locale pot acorda sprijin logistic și pot aloca fonduri din bugetele proprii în veferea organizării manifestărilor dedicate sărbătoririi acestei zile.
„Proiectul de lege privind instituirea Zilei Unității Civice are ca obiectiv conștinetizarea problemelor comunității si evidențierea importanței dialogilui și înțelegerii între membrii socității românești din țară și diaspora”, se arată în expunerea de motive.
Raportul a fost adoptat fără amendamente, cu 49 de voturi pentru, 26 contra și 8 „abțineri”.
Senatul este primă cameră sesizată, for decizional fiind Camera Deputaților.
La mitingul din 10 august 2018, din Piața Victoriei, la care au participat mii de oameni, au avut loc mai multe incidente care s-au soldat cu zeci de răniți.
Pentru ca ziua asta nu isi va pierde sensul!
10 August va ramane in istorie drept ziua in care neo-comunistii parveniti au batut si gazat protestatarii.
Va ramane Ziua Mu*epesede, catre ei si catre toti prietenii si familiile lor de hoti, smenari si incompetenti!