Un accident auto grav a avut loc în această dimineață în comuna Bălțați din judetul Iasi, soldat cu patru victime, scrie Ziarul de Iași. Din primele informaţii, cel puțin două persoane au murit, iar alte două persoane au fost rănite după un impact puternic.

Accident BaltatiFoto: Captura YouTube

În accident au fost implicate un VW Passat CC înmatriculat în Germania și un Opel Corsa. Motorul din prima mașina a sărit la 20 de metri de locul impactului, potrivit unor martori. Acul vitezometrului de la Passat s-a oprit la 140 km/h.

Doi bărbați, unul de 50 și altul de 55 de ani au murit, iar un copil de 14 ani a ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de cea condusă de un bărbat de 33 de ani, potrivit Mediafax. Primele date ale polițiștilor arată că accidentul s-a produs după ce bărbatul de 33 de ani s-a urcat băut la volan, a făcut o depășire neregulamentară și a intrat frontal în mașină care circula din sens opus.

Potrivit unor surse judiciare, șoferul de 33 de ani, care a provocat accidentul, avea o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și el a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Accident grav și în Bacău

Potrivit Infotrafic, un accident grav, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc în această dimineață și pe DN2E85 Bacău - Adjud, pe raza loc. Sascut, jud. Bacău. În urma impactului, patru persoane au fost rănite (potrivit primelor date, toate grav).