​Vremea se menține frumoasă în întreaga țară, la sfârșit de săptămână, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal, în special în regiunile intracarpatice, unde se vor atinge valori de 28 de grade Celsius, spun meteorologii. În Capitală, vor fi cer senin și maxime de 25 de grade.

HotNews.roFoto: Hotnews

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă, iar în orele amiezii se va menține mai caldă decât în mod normal și chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice.

„Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua, dar cu nebulozitate joasă stratiformă sau ceață, în primele ore ale intervalului, apoi, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a nopții, în zonele joase de relief, local din est și sud-est și izolat din centru și nord-vest”, a declarat meteorologul de serviciu al ANM pentru Mediafax.

Sâmbătă, vântul va sufla slab și moderat, temperaturile maxime fiind cuprinse între 17 și 28 de grade, iar cele minime, între 5 și 15 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei.

Duminică, vremea va fi deosebit de caldă în orele amiezii în jumătatea de vest a țării, în timp ce în restul teritoriului, valorile din timpul zilei se vor situa în continuare peste cele climatologic specifice datei.

„Cerul va fi mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei și, din nou, cel mai probabil, în a doua parte a nopții, când va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceață, local în est și sud-est și pe spații mici în centru”, informează meteorologul de serviciu.

Meteorologii spun că duminică, vântul va sufla slab și moderat, temperaturile maxime fiind cuprinse între 17 și 28 de grade, iar cele minime între 5 și 16 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.

Pentru zona Capitalei, sâmbătă vremea va fi de asemenea predominant frumoasă, iar în orele amiezii, cu mult mai caldă decât în mod normal.

„Cer mai mult senin, exceptând primele ore ale zilei și a doua parte a nopții, când va fi nebulozitate joasă stratiformă sau ceață, vânt în general slab, maxima se va situa în jurul valorii de 24 de grade, temperatura minimă va fi de 9-10 grade”, mai spune meteorologul.

Duminică, în Capitală, în continuare ne vom bucura de vreme predominant frumoasă, iar în orele amiezii, cu mult mai caldă decât în mod normal pentru data la care ne aflăm. Cerul va fi senin, vântul slab, iar temperaturile maxime se vor situa între 24 și 25 grade.

La munte, vremea la sfârșit de săptămână va fi de asemenea frumoasă, fără nori, fără precipitații, cu temperaturi mai ridicate decât în mod normal în a doua jumătate a lunii octombrie.