​​Președintele CSM, Lia Savonea, o acuză pe ministrul Justiției, Ana Birchall, de "ingerință gravă în activitatea de urmărire penală desfășurată de procurori" pe motiv că în cazul Caracal a anunțat familia Alexandrei Măceșanu despre rezultatele expertizei ADN. De asemenea, Birchall este acuzată de subminarea independenței justiției prin negocierea unei "foi de parcurs" cu SUA și de "susțineri false" privind Secția de anchetare a magistraților. Aceste argumente sunt susținute de Savonea în sesizarea făcută către Curtea Constituțională în cazul ministrului Justiției.

Lia SavoneaFoto: Agerpres

CSM a anunțat joi că în urmă cu o zi Lia Savonea a transmis Curții Constituționale cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre ministrul Justiţiei, Ana Birchall, respectiv Ministerul Justiţiei, şi autoritatea judecătorească, reprezentată de Consiliul Superior al Magistraturii.

CSM a făcut publică sesizarea către CCR, în care ministrul Ana Birchall este acuzată de:

  • 1. Ingerință gravă în activitatea de urmărire penală desfășurată de procurori
  • 2. Acte de subminare a independenței justiției din România prin negocierea unei "foi de parcurs” privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepția că problemele justiției din România nu sunt gestionate de organismele constituționale abilitate ci de anumiți factori externi
  • 3. Acțiuni repetate de decredibilizare și blocare a activității Consiliului Superior al Magistraturii, autoritate de rang constituțional, cu rol bine configurat în arhitectura statului de drept din România.

CONSULTĂ AICI SESIZAREA CSM CĂTRE CCR

"Veritabilă imixtiune în activitatea procurorilor"

La punctul 1, ministrului Justiției i se impută că în ancheta penală din cazul Caracal a comunicat familiei unei victime informații referitoare la conţinutul unor probe administrate în acest dosar. Mai exact, Lia Savonea îi reproșează Anei Birchall că în 2 august a contactat telefonic familia Alexandrei Măceşanu, comunicându-i că rezultatele testelor genetice atestă că rămaşiţele şi cenuşa găsite în casa lui Gheorghe Dincă indică ADN-ul tinerei.

"Trebuie menţionat că datele respective nu fuseseră comunicate familiei victimei de către organele de urmărire penală, singurele abilitate potrivit Codului de procedură penală să efectueze asemenea acte, şi nici nu fuseseră făcute publice, ancheta penală fiind în derulare. Ulterior, ministrul justiţiei a confirmat public faptul că a luat legătura cu familia victimei şi a comunicat datele respective, susţinând că nu este vorba de o informaţie confidenţială din cadrul urmăririi penale şi că a acţionat astfel dintr-o obligaţie morală, umană. Or, această acţiune a ministrului justiţiei constituie o veritabilă imixtiune în activitatea procurorilor care efectuează urmărirea penală în cazul menţionat, cu încălcarea limitelor autorităţii conferite de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală”, susține șefa CSM.

"A creat aparenţa unei agende proprii în ceea ce priveşte justiţia"

La punctul 2, Birchall este acuzată de "acte de subminare a independenței justiției prin negocierea unei foi de parcurs privind statul de drept cu reprezentantul unui stat străin, conturând percepția că problemele din justiție din România nu sunt gestionate de organele abilitate, ci de anumiți actori externi".

Lia Savonea invocă conferința de presă din 5 septembrie de la București în care ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Uniunea Europeană, Gordon Sondland, a declarat că procurorul general american, William Barr, a invitat-o pe Birchall la Washington să continue să lucreze alături de el și de echipa lui, în mod direct, pentru o foaie de parcurs (roadmap) privind statul de drept în România.

"Prin poziţia exprimată public în şedinţa Plenului (n.r. - din 17 octombrie), ministrul justiţiei, Ana Birchall, nu a dezminţit existenţa unei astfel de „foi de parcurs” şi nu a răspuns întrebărilor referitoare la afectarea independenţei justiţiei în legătură cu acest aspect. Atitudinea ministrului justiţiei a fost de natură a crea în percepţia publică ideea afectării independenţei justiţiei din partea unui membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, garantul constituţional al independenţei justiţiei.

Ulterior, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii, ajunsă la cunoștința presei, Ana Birchall a invocat depăşirea, prin interpelarea făcută, a atribuţiilor proprii ale Consiliului, arătând că "încercarea unor membri ai Consiliului de a-şi aroga un veritabil drept de veto cu privire la acţiunile externe ale ministrului justiţiei este o imixtiune gravă şi inacceptabilă în activitatea puterii executive”", susține președintele CSM.

Ea mai arată în sesizarea către CSM că, prin poziţia publică exprimată, ministrul Justiţiei "a creat aparenţa unei agende proprii în ceea ce priveşte justiţia, dezbătută la nivel extern, dar nediscutată cu instituţia care are rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei".

"În încercarea de a justifica public implicarea într-un demers al cărui conţinut, tocmai prin împrejurarea că nu este cunoscut, este de natură să creeze în percepția publică o impresie eronată asupra înfăptuirii justiţiei, în sensul că justiţia din România nu este gestionată de organele constituţionale abilitate, ministrul justiţiei, Ana Birchall, neagă rolul constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, limitându-l la atribuţii legate de cariera judecătorilor şi a procurorilor şi de organizarea instanţelor şi parchetelor”, se mai arată în sesizarea transmisă Curții Constituționale.

"Susțineri false" privind Secția specială

La cel de al treilea punct - "acțiuni repetate de decredibilizare și blocare a activității Consiliului Superior al Magistraturii" -, Ana Birchall este acuzată că a respins "fără o justificare rezonabilă" sau nu a analizat sesizările CSM privind necesitatea inițierii sau modificării unor acte normative.

Lia Savonea îi impută Anei Birchall și "totala neimplicare în contextul promovării unor acte normative de natură a afecta stabilitatea financiară a magistraţilor, cu efecte asupra independenţei acestora”.

Șefa CSM mai susține că nu sunt justificate declarațiile Anei Birchall privind dificultățile de participare a sa la şedinţele plenului Consiliului, ca urmare a modului în care acestea sunt planificate de către conducerea forului. "Aceste afirmaţii nu sunt justificate, fiind menite a denatura realitatea cu consecinţa decredibilizării Consiliului Superior al Magistraturii, inducându-se în percepţia publică ideea unei obligaţii de consultare a membrilor în privinţa stabilirii şedinţelor şi a proiectului ordinii de zi, nerespectată de consiliu”.

Secția specială - temă care a declanșat disputa Savonea-Birchall - este invocată de șefa CSM și în sesizarea către CCR, Lia Savonea menționând criticile Anei Birchall și acuzând-o pe aceasta de susțineri false.

"Poziţia ministrului justiţiei a fost urmată de crearea unui grup de lucru interministerial coordonat de Ministerul Justiției, astfel cum rezultă din declaraţiile publice din data de 17 septembrie 2019. Cu această ocazie, ministrul justiţiei a arătat că, din concluziile preliminare, nu se susține funcționarea în această formă a Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Cu negarea atribuţiilor sale, Consiliul Superior al Magistraturii nu a fost implicat în acest demers şi nu a fost invitat să participe la lucrările grupului de lucru. De altfel, componenţa acestui grup de lucru nu a fost adusă la cunoștința Consiliului Superior al Magistraturii şi nu a fost făcută publică în nicio altă modalitate, aspect de natură să genereze îndoieli cu privire la obiectivitatea activităţii şi caracterul său reprezentativ”, mai susține președintele CSM.

Savonea o mai acuză pe Birchall că prin declaraţiile sale ar fi vulnerabilizat imaginea unei structuri din cadrul autorităţii judecătoreşti, afectând încrederea publică în justiţie.

"Luările de poziţie cu potenţial de a afecta imaginea justiţiei ale unui reprezentant al altei puteri publice, cu încălcarea principiului colaborării loiale între instituţiile statului, impun adoptarea unor măsuri ferme. Cum, în situaţia dată, Consiliul Superior al Magistraturii nu are instrumentele necesare pentru a împiedica afectarea încrederii publice în activitatea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, ca urmare a declaraţiilor formulate de ministrul justiţiei, creându-se astfel un blocaj instituţional, este necesară intervenţia Curţii Constituţionale”, mai susține președintele CSM în sesizarea către CCR.

Curtea Constituţională a stabilit pentru 30 octombrie termenul până la care părţile trebuie să își exprime punctele de vedere în scris în acest caz.

În 8 octombrie, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea a anunțat sesizarea CCR în cazul ministrului Justiției. Ea a făcut acest anunț după ce convocase pentru a șasea oară o ședință de plen în încercarea de numire a procurorului Adina Florea la conducerea Secției de anchetare a magistraților, fără însă să existe cvorum ca urmare a absenței procurorilor.

Întrebată despre sesizarea către CCR, ministrul Justiției, Ana Birchall, spunea că va reacționa "legal și constituțional”. Ea a mai afirmat că nu a făcut altceva decât să respecte legea și că nu se simte lezată de afirmațiile Liei Savonea la adresa sa. Birchall preciza că va formula un punct de vedere după ce va primi în scris sesizarea Liei Savonea.

Ministrul Justiției a susținut în mai multe rânduri că, în opinia sa, această secție nu este în beneficiul actului de justiție”, atât timp cât, potrivit legii, are competența de a reține tot dosarul, indiferent de infracțiunea cu care este sesizată.

La ședința CSM din 15 octombrie, ministrul Justiției și președintele CSM au avut un nou schimb dur de replici pe tema Secției de anchetare a magistraților. Lia Savonea a susținut că există "procurori trimiși în judecată devoalați cu privire la metode și tehnici demne de alte timpuri" și i-a spus Anei Birchall că aceasta ar trebui să fie preocuparea sa, ci nu să "citeze un text aproximativ". "Vă rog să nu dați lecții ministrului Justiției", a fost replica Anei Birchall pentru Lia Savonea.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a invocat în ședința CSM presupusele abuzuri comise de procurori cercetați pentru represiune nedreaptă, în timp ce ministrul Justiției a acuzat că articolul care prevede ca Secția de anchetă să preia un întreg dosar în cazul în care cauza este bazată pe o plângere la adresa unui magistrat a fost introdus pe "șestache" în comisia parlamentară, potrivit Mediafax. Ana Birchall a exemplificat cu cazul unui traficant de droguri sau violator în serie care ar face plângere împotriva unui magistrat, iar dosarul ar urma să fie preluat în întregime de către Secția de investigare a infracțiunilor din justiție.