Diplomații chinezi care se află pe teritoriul american vor trebui să notifice autoritățile americane în legătură cu vizitele pe care le fac la diverse instituții, inclusiv atunci când este vorba despre întâlniri pe care le au la școli, universități și institute de cercetare, scrie BBC News.

SUA ChinaFoto: PublicDomainPictures.net

Toate aceste întâlniri trebuie înregistrate anterior, potrivit unei decizii a Departamentului de stat al SUA, decizie ce a fost calificată de China drept o încălcare a regulilor internaționale. Americanii spun însă că diplomații lor sunt supuși unui tratament similar în China.

Mișcarea vine pe fondul unor tensiuni tot mai accentuate între cele două state.

Noile reglementări se aplică în cazul întâlnirilor cu oficiali guvernamentali, oficiali din administrațiile locale și municipale, sau și vizitelor la instituții de învățământ și cercetare.

"În China, diplomații americani nu au acces nelimitat la o serie de oameni care ar fi importanți pentru munca lor. În contrast, diplomații chinezi din SUA beneficiază pe deplin de avantajele pe care le oferă societatea noastră deschisă”, a comentat un oficial al Departamentului de stat.

Potrivit Reuters, ministerul afacerilor externe din China a cerut joi SUA să retragă de îndată aceste noi reglementări, insistând că ele reprezintă o încălcare a Convenției de la Viena.