Pâinea şi produsele de panificație reprezintă unul dintre alimentele de bază pentru români, anul trecut consumul mediu lunar fiind de 8 kilograme, adică 96,5 kilograme de persoană pe an, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Statistică miercuri, de Ziua Mondială a Alimentației. Statistica mai arată că un român mănâncă anual aproximativ 58 de kilograme de carne.

pâineFoto: Hotnews

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat date despre nivelul și structura consumului alimentar al românilor în 2018, așa cum rezultă acestea din cercetarea Ancheta Bugetelor de Familie privind veniturile și consumurile populației.

Consumul principalelor produse alimentare:

  • Pâinea și produsele de panificație reprezintă unul din alimentele de bază pentru toate categoriile. În 2018, consumul mediu lunar a fost de 8.00 kg (8,20kg/persoană în anul 2017), însemnând anual 96,5kg de persoană (98,4 kg/persoană în 2017).
  • Consumul mediu lunar de carne proaspătă a fost, în anul 2018, de 3,60 kg/persoană, în creștere față de 2017. Împreună cu preparatele din carne, acesta se ridică la 4,84 kg/persoană lunar, în creștere față de anul anterior cu 0,09 kg/persoană lunar, ceea ce înseamnă un consum mediu anual de 58,07 kg/persoană.
  • Consumul de lapte a fost în medie, lunar, de 5,63 litri de persoană anul trecut (5,77 litri/persoană în 2017). Pensionarii au fost categoria care a consumat cel mai mult lapte - 6,21 litri de persoană în 2017 și 6,08 litri de persoană în 2018.
  • Consumul de brânzeturi și smântână este mai ridicat tot în gospodăriile de pensionari (1,66 kg/persoană) și mai scăzut în rândul șomerilor (1,08 kg/persoană). Nivelul consumului de brânzeturi și smântână este diferențiat mai mult în funcție de numărul persoanelor din gospodărie, cel mai mare consum fiind la gospodăriile formate dintr-o singură persoană (2,24kg/persoană).
  • Cartoful este un aliment care se consumă în cantități relativ apropiate în toate categoriile de gospodării. Pe ansamblul gospodăriilor, în anul 2018 consumul mediu lunar pentru o persoană a fost de 3,02 kg. Lucrătorii pe cont propriu și pensionarii depășesc ușor acest nivel, consumul cel mai scăzut înregistrându-se în gospodăriile de agricultori, șomeri și salariați.
  • Consumul de legume și conserve din legume a fost, în anul 2018, de 8,08 kg, în medie lunar pe o persoană, în creștere față de anul anterior. Ca și în cazul consumului de cartofi, consumul de legume se diferențiază cel mai mult în funcție de mărimea și componența gospodăriei. Consumul cel mai mare s-a înregistrat în gospodăriile formate dintr-o singură persoană (12,35 kg/persoană) și în gospodăriile fără copii (9,07 kg/persoană), iar cel mai mic în gospodăriile cu 4 și mai mulți copii (5,01 kg/persoană) și, respectiv, în cele compuse din 6 și mai multe persoane (5,65 kg/persoană)
  • Consumul de fructe este relativ scăzut, pe ansamblul gospodăriilor, consumul mediu lunar pentru o persoană fiind de 4,03 kg în anul 2018 și 3,90 kg în anul 2017.

INS precizează că diferențele în ceea ce privește nivelul consumului principalelor alimente sunt determinate de mărimea gospodăriilor, de numărul copiilor sub 18 ani și de venituri.