​Femeile care doresc să înceapă o afacere se pot înscrie până pe 31 octombrie la noua ediţie a „Trusei pentru antreprenoare” (Toolkit for Women Entrepreneurs), un program cu tradiţie derulat de Professional Women’s Network România (PWN România). În premieră, o parte a programului se va desfăşura online, pentru a oferi acces şi flexibilitate unui număr cât mai mare de femei.

Virginia Oțel (Președinte) și Ioana Rentea (VP Entrepreneurship) Foto: PWN Romania

Acest program de educație antreprenorială debutează pe 6 noiembrie cu seminarul Business Strategy. Până la sfârșitul lunii februarie 2020 vor urma alte 11 module - Planul de Afaceri, Managementul afacerii, Aspecte juridice, Managementul financiar, Vânzări, Negociere, Brand personal, Marketing, Marketing Online, Finanțarea afacerii și Prezentarea planului de afaceri (un modul final, în care absolventele își pot prezenta propriul plan de afaceri în fața unui juriu format din oameni de afaceri și investitori cu experiență).

Toolkit for Women Entrepreneurs a fost lansat în primăvara lui 2015, având în prezent o comunitate de peste 100 de absolvente, cu proiecte de afaceri dintre cele mai diverse – de la agricultură, producție și consultanță, la comerț online, retail și activități sportive. Cei aproape 30 de lectori implicați pro bono în proiect şi echipa Pilonului de Antreprenoriat din cadrul asociaţiei au contribuit până acum cu peste 600 de ore de voluntariat pentru a asigura participantelor un cadru practic și aplicat de învățare.

„Trusa pentru antreprenoare este unul dintre programele reprezentative ale PWN România, care a crescut de la an la an prin efortul voluntarilor noștri cu reputaţie şi experienţă recunoscută în afaceri”, spune Virginia Oțel, Președintele asociației. „Ne bucurăm de fiecare dată când lansăm o nouă ediţie, văzând entuziasmul participantelor care aspiră să contribuie într-o zi prin propriul business la dezvoltarea economiei românești”.

Ioana Rențea, Vicepreședintele Pilonului Antreprenoriat din cadrul PWN România, adaugă: „Continuăm acest program de educație antreprenorială și îl extindem în mediul online pentru a oferi know how si asistență unui număr mai mare de femei, din întreaga țară. De-a lungul anilor, am adunat multe povești antreprenoriale de succes scrise de absolventele noastre și sperăm să continuăm această tradiție de promovare a leadershipului feminin în business”.

Detalii suplimentare despre Pilonul de Antreprenoriat sunt disponibile pe pagina de LinkedIN și în filmul despre comunitatea de absolvente.

Programul Toolkit for Women Entrepreneurs 2019, pe scurt:

Eligibilitate și înscriere

- Femei care au lansat de curând o afacere sau care se gândesc să facă tranziția de la viața corporatistă la viața antreprenorială.

- Pentru înscrieri, trimiteţi un email la ioana.rentea@llpgroup.com şi entrepreneurship@pwnromania.net, până pe 31 octombrie.

Efortul de învățare necesar

- În jur de 5-6 ore pe săptămână de participare, învățare, schimb de idei și networking.

Detalii de organizare

- Programul începe pe 6 noiembrie cu modulul de Strategie Antreprenorială.

- Seminariile au loc între orele 18.00 și 21.00, în zilele de miercuri.

- Peste jumătate din seminarii vor fi organizate online, cursantele putând accesa ulterior și înregistrările.

Taxa de participare

Costul pentru întregul program (11 module, inclusiv prezentarea planului de afaceri) -

- 500 RON pentru membrele comunității PWN România

- 800 RON pentru non membre

Taxa va fi achitată integral la momentul confirmării de înscriere în program trimisă de echipa PWN România.