Viorica Dăncilă, prezidențiabilul PSD la alegerile din noiembrie, își prezintă pe Facebook cele "10 principii" care stau la baza proiectului său, intitulat "România la puterea 10". Premierul demis susține că "președintele țării trebuie să fie, înainte de toate, "o sumă a unor valori: încredere, viziune, stabilitate și respect", iar unul dintre punctele din programul său este "deschiderea Palatului Cotroceni și conectarea cu țara". De altfel, Dăncilă spunea sâmbătă, când și-a relansat candidatura la prezidențiale, că dacă ar ajunge la Cotroceni ar transforma Administrația prezidențială "într-o cameră de gardă mereu deschisă, cu profesioniști care vor lucra din toată inima pentru români".

Viorica DancilaFoto: Hotnews

"Președintele României este, înainte de toate, o sumă a unor valori: încredere, viziune, stabilitate și respect. Mi-am asumat drumul către această demnitate știind că trebuie să dovedesc, în fața cetățenilor și a lui Dumnezeu, că înțeleg, onorez și apăr aceste valori", susține Viorica Dăncilă, într-un mesaj postat luni pe Facebook.

Ea spune că proiectul său, intitulat "România la puterea 10", are la bază 10 principii care "vor sta pe masa dialogului atât cu partenerii interni, cât și cu cei internaționali":

  • "1. Voi lucra pentru o societate în care nimeni nu este lăsat în urmă!
  • 2. Toți românii trebuie să se bucure de dezvoltarea țării!
  • 3. Nu voi negocia democrația, la nivel național, european sau internațional!
  • 4. Voi veghea la siguranța națională, ca prioritate absolută!
  • 5. Avem nevoie de o administrație publică implicată, puternică și responsabilă!
  • 6. Cred într-o România care contează într-o Europă socială și o lume globalizată!
  • 7 Cred în politica externă făcută în beneficiul României și al românilor!
  • 8. Voi fi un președinte implicat al românilor de pretutindeni!
  • 9. Vom demonstra lumii că România este o gazdă bună și un partener de cuvânt!
  • 10 Voi deschide Palatul Cotroceni și îl voi conecta cu țara!"

Sâmbătă, în prima zi a campaniei electorale pentru prezidențiale și la trei zile de la căderea Guvernului său prin moțiune de cenzură, Viorica Dăncilă și-a lansat candidatura pentru Cotroceni, la Romexpo, în prezența câtorva mii de pesediști cărora le-a vorbit despre "forțele care vor distrugerea PSD" și pentru care moțiunea "a fost doar primul pas dintr-un plan elaborat și meschin".

L-a atacat din nou pe Klaus Iohannis, cel mai "toxic" președinte, care "i-a sacrificat pe români din ambiția de a obține un nou mandat", și a invocat zece măsuri pe care le-ar lua dacă ar ajunge la Cotroceni, una dintre ele fiind transformarea Administrației prezidențiale "într-o cameră de gardă mereu deschisă, cu profesioniști care vor lucra din toată inima pentru români".