Ceea ce pare să fi fost un meteor extrem de strălucitor a aprins vineri cerul deasupra nord-estului Chinei, apărând ca o minge de foc pe înregistrările camerelor de supraveghere, scrie Space.com.

Meteor ChinaFoto: Captura YouTube

Meteorul a apărut pe cer în jurul orei 12.16 AM, transformând noaptea în zi, potrivit televiziunii de stat CCTV. Clipuri cu mingea de foc au fost surprinse de camere de supraveghere din orașul Songyuan, dar și de locuitori din nord-estul Chinei.

Cercetătorii de la Observatorul Purple Mountain, parte a Academiei Chineze de Științe, studiază imaginile, dar până acum nu există informații privind meteoriți găsiți la sol, a mai transmis CCTV.