Dosarul Caracal. Reprezentanți ai Institutului de Medicină Legală, audiați la Poliția Română. Vor da explicații despre expertizele în cazul Alexandrei și Luizei

de MH     HotNews.ro
Luni, 14 octombrie 2019, 13:16 Actualitate | Esenţial


Alexandra si Luiza
Foto: Facebook
Mai mulți reprezentanți ai Institutului Național de Medicină Legală sunt audiați, luni, la sediul Poliției Române în dosarul Caracal, pentru a da explicații privind expertiza rămășițelor găsite la casa lui Gheorghe Dincă, a anunțat avocatul familiei Melencu, Tonel Pop.

"Vor fi mai multe audieri cu personalul INML - specialiști, experți pe mai multe domenii. Vor da niște explicații cum au făcut acele expertize, cum au ajuns la acele concluzii. Vor da detalii. Este o procedură judiciară prevăzută de Codul de Procedură Penală”, a anunțat Tonel Pop, citat de Mediafax

Avocatul familiei Melencu a precizat că dosarul în care sunt audiați specialiștii INML este cel privind crimele din Caracal, nu cel de pe rolul Parchetului General, deschis după o sesizare a lui Alexandru Cumpănașu care vizează expertiza ADN-ului Alexandrei Măceșanu.

"Este vorba despre dosarul de bază în care au făcut expertize și li se cer explicații tehnice privind expertizele, deci nu este vorba de un dosar în care dumnealor ar fi anchetați”, a explicat avocatul.

Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei. În 2 septembrie, DIICOT a transmis că "analiza genetică a probelor biologice de os, reprezentată de elemente dentare selectate din coletul cu fragmente osoase găsite în cenușa din butoiul metalic de la locuința lui Gheorghe Dincă a dus la stabilirea unui profil ADN unic, aparținând Alexandrei Măceșanu".

Rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI. În acest caz, INML nu a putut identifica niciun profil ADN deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă. Procurorii au retrimis INML dispoziție de refacere a analizei.

Alexandra Măceșanu, de 15 ani, a dispărut în 24 iulie, după ce a luat o mașină "la ocazie". În același mod a dispărut în luna aprilie și Luiza Melencu, de 18 ani.
Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia în 26 iulie, după ce cu o zi în urmă Alexandra sunase de trei ori la 112 pentru a-și anunța răpirea. După ce inițial a negat că le cunoaște pe cele două fete, Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe Alexandra și i-a ars trupul. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a procedat la fel și cu Luiza.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















506 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Misterul expertizelor este elucidat (Luni, 14 octombrie 2019, 13:20)

    asistart [utilizator]

    Expertizele care nu au fost sunt si cele care nu sunt au fost.
  • +3 (3 voturi)    
    Cititi cartea lui Berbeceanu (Luni, 14 octombrie 2019, 13:39)

    Kosmos [utilizator]

    Si veti descoperi ca in ROmania se face trafic de persoane la scara industriala


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version