Cel puţin patru persoane au fost ucise şi trei rănite într-un atac armat care a avut loc sâmbătă dimineaţă la New York, informează poliţia din metropola americană, confirmând informaţii anterioare din media.

New York Police DepartmentFoto: Flickr

Atacul armat s-a produs în Brooklyn, dimineaţa devreme, în proximitatea unui "soi de club privat", a precizat responsabilul din poliţie, precizând că victimele sunt patru bărbaţi.

Poliţia nu a stabilit până acum nici motivul dramei şi nici numărul de persoane care au tras. Niciun suspect nu a fost reţinut până în prezent.

Poliţia new-yorkeză a precizat că răniţii, în număr de trei, sunt doi bărbaţi şi o femeie, iar vieţile lor nu sunt în pericol.

Potrivit Agerpres, anumite media americane au relatat că există cinci răniţi, iar CBS New York informează că unii dintre ei au suferit răni grave.