Raport OLAF: România, cele mai multe fraude cu fonduri europene în domeniul agriculturii, în 2018. Este pe primul loc la capitolul "documente false"

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 15:24 Actualitate | Esenţial


fonduri europene
Foto: Pixabay
România a semnalat, la nivelul Uniunii Europene, cele mai multe fraude cu fonduri comunitare în perioada 2014-2018 şi ocupă locul doi, după Polonia, după criteriul valorii fraudelor raportate, arată un document de lucru al Oficiului UE Anti-Fraudă (OLAF). Doar anul trecut, România a raportat cele mai multe fraude în domeniul agriculturii, alături de Italia, iar Bucureștiul este pe primul loc la capitolul ”documente falsificate”.

Conform unui document de lucru al Comisiei Europene utilizat în elaborarea raportului OLAF privind "Protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene 2018", România a semnalat 477 de cazuri de fraudă cu fonduri europene în intervalul 2014-2018, clasându-se pe primul loc la nivelul UE.

După criteriul cuantumului fondurilor fraudate, Polonia ocupă primul loc, raportând fraude în valoare de 109,8 milioane de euro, fiind urmată de România, care a raportat fraude de 62,2 milioane de euro, de Franţa (28,9 milioane euro) şi de Bulgaria (25 milioane euro), scrie Mediafax.

România şi Italia au raportat, în anul 2018, cele mai multe cazuri de fraude în domeniul asistenţei financiare pentru agricultură şi dezvoltare rurală, reprezentând 61% din numărul total de nereguli raportate la nivelul Uniunii Europene, arată documentul.

"Modificări semnificative ale numărului neregulilor semnalate s-au înregistrat în Polonia (în scădere) şi în România (în creştere), precizează raportul. Cele mai multe modalităţi de fraudare se referă la validitatea documentaţiei, România fiind pe primul loc la capitolul documentelor "false ori falsificate". Italia ocupă primul loc în privinţa "solicitărilor false" de finanţare, fiind urmată de România.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6239 vizualizari

  • +16 (26 voturi)    
    RO tara de hoti (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 15:33)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    care voteaza hoti
    • -19 (25 voturi)    
      Eh, planeta se roteste, pamanturile mai aluneca... (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 16:20)

      newlook [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      "Cele mai multe modalităţi de fraudare se referă la validitatea documentaţiei"

      =======================

      Eh, planeta se roteste, pamanturile mai aluneca...D'aia trebuie refacuta ridicarea topografica tot la doi ani.

      Sa trimiti documente la UE cu o ridicare topografica de acum trei ani a frauda majora!
      • -8 (20 voturi)    
        477 fraude raportate nu înseamnă ca sunt reale! (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 18:11)

        simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui newlook

        Dupa cum vedeți, este vorba de numărul de posibile fraude, 477, raportate de nu se știe cine din Romania, pârâcioși pe la UE. Asta nu înseamnă ca infracțiunile sunt dovedite.

        Fraudele astea sunt ca telefoanele date la 112. Nu toate apelurile sunt urgente iar multe nu se justifica deloc. Nu orice reclamație la UE este frauda!
        • -7 (15 voturi)    
          Sunt ca victoriile lui Kovesi la antikoruptionen.. (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 20:19)

          newlook [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

          Sunt ca victoriile lui Kovesi la antikoruptionen...Se raporteaza anul asta, peste doi ani ... Achitare Definitiva.
          Dar raportul cu victoria a ramas! Nutret pentru #rezisti.

          PS: Apropos de nutretul pentru haterii #rezist.
          Nu stiu daca ai observat cum prezinta HN unele cazuri: La trei-patru ani de la inceperea cazurilor, dupa nu stiu cate sesiuni de 'justitie romaneasca', HN prezinta tot acuzatiile procurorilor de acum patru ani. Nu conteaza ca ei insisi au renuntat la jumatate din ele, un sfert au fost dovedite nefondate de catre judecatori si ultimul sfert este de parerit si anulat ca atare de judecatori.
    • -9 (19 voturi)    
      e bine (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 16:49)

      victor L [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      ca recunosti ce esti. Dar nu ii acuza si pe altii!
    • +9 (17 voturi)    
      Daia stie cum se raporteaza productia la hectar (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 16:56)

      Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      avem traditie
  • +10 (24 voturi)    
    campionii, campionii.... (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 15:38)

    Poiana lui Occam [utilizator]

    avem valuare in Europa.
    • -6 (16 voturi)    
      ... (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 16:17)

      dumnezeu [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

      lasă viermuș, nu te bucura, că stăpînii tăi au făcut asta!
  • -9 (15 voturi)    
    nu conteaza (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 19:10)

    victor L [utilizator]

    numarul fraudelor, ci valoarea. Iar valoarea fraudelor, in doua dosare tinute la sertar de Juncker, a fost de miliarde de euro in Italia, Spania, Germania ori Franta.
  • -7 (19 voturi)    
    ca de ex angajarea rudelor (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 19:20)

    nimeni_2342 [utilizator]

    care e perfect legala in franta dar in romania se raporteaza. daca ar raporta si alte tari dupa criteriile din ro, s-ar umple de fraude si celelalte tari.
    asta si infectiile nosocomiale: la noi subraportate, la francezi, oficial 8% si in ziare 25%
  • +12 (16 voturi)    
    Avem oficial un brand de tzara ce ne legitimieaza (Sâmbătă, 12 octombrie 2019, 20:13)

    Plagarus [utilizator]

    Crestini de 2.000 de ani,patrioti,mandrii de noi si hoti in toate cele.
  • -3 (7 voturi)    
    usurel (Duminică, 13 octombrie 2019, 1:53)

    srpc [utilizator]

    sunt de spus doua chestii aici:
    1. prin "frauda" se intelege orice abatere de la scriptologia superstufoasa, din care peste jumatate e ceruta de autoritatile noastre, nu de UE; ca atare, nu orice "frauda" = furt!
    2. in 2017, tarile UE au pierdut peste 70 mld Euro prin transferuri ilegale de TVA in interiorul Uniunii, isprava exclusiva a multinationalelor, in timp ce prin fraudare de fonduri eurooene s-au pierdut sub 700 milioane; de fapt combaterea acestor tranzactii cu TVA va fi principala misiune a EPPO si a LCK, nu povestile #rezist cu fraude
    • +2 (4 voturi)    
      DE UNDE REZULTA CA... (Duminică, 13 octombrie 2019, 8:43)

      schroedinger [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Mutifunctionalele transfera TVA? Serios?!
      Ai macar cum functioneaza sistemul TVA intracomunitar?
      • -3 (3 voturi)    
        din pacate, am habar 100% (Duminică, 13 octombrie 2019, 16:32)

        srpc [utilizator] i-a raspuns lui schroedinger

        aceste multinationanle au distrus capitalismul


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version