Presiunea privind stoparea ofensivei Turciei în Siria este din ce în ce mai mare în SUA, după ce incursiunea militară a trupelor turcești a dus la dislocarea a nu mai puțin de 100.000 de oameni, iar Pentagonul a confirmat că o bază militară americană a fost atacată de trupele Ankarei.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 17.07: Forţele democrate siriene conduse de kurzi au anunţat sâmbătă că 23 de combatanţi ai miliţiei au fost ucişi vineri în urma ofensivei forţelor turce în nordul Siriei, iar alţi 37 au fost răniţi, relatează Reuters. Bilanţul total al morţilor în rândul SDF a ajuns la 45 de miercuri, când a început ofensiva turcă în nordul Siriei.

Ministerul apărării de la Washington a avertizat asupra unor ”consecințe grave”, în timp ce alți membri ai administrației vorbesc despre sancțiuni.

Între timp, bătălia este în plină desfășurare în zona orașului Ras al-Ain de lângă graniță, forțele turcești continuându-și operațiunea în nord-estul Siriei.

Turcia a anunțat că ar fi preluat controlul asupra orașului, în timp ce kurzii care conduc Forțele Democrate Siriene (SDF) îi contrazic. Cel puțin 30 de civili au fost uciși și peste 200.000 s-au refugiat în cele patru zile de la declanșarea operațiunii, transmite BBC News.

Totul după ce președintele Donald Trump a anunțat retragerea trupelor americane din regiune și undă verde pentru operațiunea Ankarei, în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său Erdogan.

Trump a revenit ulterior asupra poziției sale, confruntat cu critici vehemente chiar în interiorul partidului republican, și a transmis că ar dori ca SUA să negocieze un armistițiu între Turcia, aliat NATO, și kurzi. De cealaltă parte, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a transmis că ofensiva Ankarei va continua, în timp ce kurzii acuză SUA de trădare și spun că au fost ”înjunghiați pe la spate”.

Pentagonul a informat că trupele americane de lângă orașul Kobane –care nu au fost incluse în operațiunea de retragere- au fost ajuns să fie ținta artileriei turcilor în seara de vineri.

Vineri, baza militară americană din orașul Kobane, aflat în nordul Siriei, a intrat în bătăia focului declanșat de turci, deși zona era cunoscută de Ankara ca fiind una controlată de trupele americane. Pentagonul a avertizat partea turcă să evite acțiuni care ar putea duce la o ripostă imediată a trupelor americane, transmițând că nu s-au înregistrat însă victime în urma incidentului. Turcia a negat că ar fi atacat în mod deliberat baza militară a Pentagonului.

În același timp, Națiunile Unite au raportat că nu mai puțin de 100.000 de oameni s-au refugiat din calea ofensivei Ankarei, de la declanșarea ei, notează Reuters, ira cel puțin 50 de civili au fost uciși.

Cea mai mare îngrijorare a comunității internaționale este legată însă de soarta miilor de prizonieri ISIS care sunt păziți de milițiile kurde și care s-ar putea folosi de noua criză creată pentru a evada.