"Oficial s-a încheiat epoca Dragnea” și s-a demonstrat că politicieni ”cu viziuni diferite își pot da mâna în interesul acestei țări”, a declarat președintele PMP, Eugen Tomac, după ce moțiunea de cenzură a trecut.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Oficial s-a încheiat epoca Dragnea. Victorie pentru români. Din respect pentru români. Este un lucru extraordinar. S-a demonstrat că oameni politici cu viziuni diferite își pot da mâna în interesul acestei țări”, a declarat Eugen Tomac.

El a mai spus că urmează o perioadă dificilă, dar că ”în mod sigur va fi un guvern capabil să reclădească încrederea între stat și cetățeni”.

”Esențial e că s-a făcut acest pas. Iată că un guvern care nu a vrut să vină în Parlament pentru restructurare e trimis acasă”, a adăugat liderul PMP.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Au fost 238 de voturi pentru.