Guvernul poate fi demis doar prin moțiune de cenzură, potrivit Constituției, și nu există nicio altă variantă constituțională, spune fostul președinte al CCR Augustin Zegrean. În cazul în care moțiunea de cenzură pică, Viorica Dăncilă poate merge oricând în Parlament pentru validarea unei noi formule de guvern după schimbarea structurii politice. Termenul de 45 de zile nu are nicio valoare, iar dacă Parlamentul nu îi dă votul pentru noua formulă guvernamentală, atunci ne vom târî așa până când Parlamentul va vrea și punctul final vor fi alegerile din 2020, mai afirmă fostul președinte al Curții Constituționale.

Augustin ZegreanFoto: Agerpres

Ce urmează dacă moțiunea de cenzură trece

În cazul în care moțiunea de cenzură a opoziției trece, atunci lucrurile sunt clare, potrivit Constituției: Cabinetul Dăncilă este demis și încep demersurile pentru formarea unui nou guvern.

Preşedintele cheamă la consultări partidele parlamentare, care fac propuneri pentru un nou premier. După ce preşedintele anunţă propunerea de premier, acesta are la dispoziție 10 zile pentru a veni în fața Parlamentului ca să ceară votul pentru Cabinetul propus.

Dacă moțiunea de cenzură trece, Cabinetul Dăncilă ar fi al patrulea guvern demis astfel, după Guvernul Boc 2 (în 2009), Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu (2012) și Guvernul Grindeanu (în 2017). Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă, iar Guvernul Vioricăi Dăncilă să fie demis, sunt necesare voturile a 233 de parlamentari.

"Dacă moțiunea de cenzură va trece, de mâine vom avea un guvern interimar care asigură conducerea administrativă a țării până la formarea unui nou cabinet. De mâine, totul va fi în mâna președintelui", spune fostul președinte al CCR Augustin Zegrean.

Ce urmează dacă moțiunea de cenzură pică

În cazul în care moțiunea de cenzură nu este adoptată, Guvernul Dăncilă rămâne în funcție chiar dacă Parlamentul nu îi aprobă noua structură guvernamentală și indiferent de momentul în care Viorica Dăncilă merge să ceară votul senatorilor și deputaților, a declarat pentru HotNews.ro Augustin Zegrean.

  • "Guvernul nu pică decât prin moțiune de cenzură sau dacă își dă demisia. Acestea sunt variantele constituționale, iar în afara acestora nu există discuții. Președintele era obligat prin decizia Curții Constituționale să numească de îndată miniștrii interimari propuși de Viorica Dăncilă.
  • La rândul său, Dăncilă trebuia să meargă în Parlament pentru un vot de încredere din a doua zi de la ieșirea ALDE de la guvernare, pentru că s-a schimbat compoziția politică a Guvernului. Nu a făcut-o și nu s-a întâmplat nimic, așa cum nu se va întâmpla nimic nici dacă trece termenul de 45 de zile. Avea 45 de zile de la momentul numirii interimarilor, interimari pe care însă Iohannis nu i-a numit, deci acest termen nu are nicio valoare.
  • Constituția nu prevede un termen anume în care Guvernul trebuie să meargă în Parlament dacă se schimbă structura politică. Nimeni nu s-a gândit că vom ajunge vreodată într-o astfel de situație imposibilă și stupidă", a explicat fostul președinte al CCR.

El mai spune că dacă moțiunea pică, Dăncilă va prinde curaj și va merge în Parlament pentru completarea Guvernului, iar dacă nu primește votul de încredere al senatorilor și deputaților, iarăși nu se va întâmpla nimic.

  • "Dacă nu va fi cvorum în Parlament, dacă Parlamentul nu vrea să îi dea votul pentru o nouă structură de cabinet, atunci ne vom târî așa până când vor vrea parlamentarii, iar punctul final vor fi alegerile din 2020.
  • Să fie foarte clar: Guvernul nu pică decât prin moțiune de cenzură, nu e altă modalitate de a da jos Guvernul. Toată lumea e nervoasă că președintele nu poate demite premierul. Foarte bine că nu poate. Am scris Constituția după ce a căzut regimul Ceaușescu, pentru că am văzut ce înseamnă un președinte cu puteri absolute și tocmai asta am vrut să evităm, ca un alt președinte să o mai ia razna. Puterea este la Parlament.
  • Toată lumea dă vina pe amărâta asta de femeie, care săraca dă din colț în colț. Nu mi-e milă de ea, că își merită soarta, dar Parlamentul e vinovat că nu a făcut ce trebuia să facă. Ei sunt forța, ei să dea jos guvernul".

Moţiunea de cenzură va fi dezbătută şi votată în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului joi, începând cu ora 10.00.

CITEȘTE ȘI: Imaginea momentului - Cum arată calculele Opoziției și ale PSD înainte cu câteva ore de votul din Parlament pentru moțiunea de cenzură