​Comisia Națională de Strategie și Prognoză a aprobat în lunile septembrie și octombrie două liste cu proiecte care urmează să fie finanțate prin Fondul Național de Dezvoltare și Investiții. Plafonul de contractare este de 10 miliarde lei în acest an, beneficiare fiind, în mare parte, primăriile. Prima listă, aprobată pe 17 septembrie, conține 116 proiecte, iar a doua, aprobată pe 2 octombrie, 469 de proiecte. Reamintim că acest Fond a fost înființat prin OUG 114/2018, în plus față controversatele PNDL 1 și PNDL 2 prin care sunt alocați bani, fără niciun control, de la buget, pentru investiții locale. Vezi cele două liste.

Lucrari la canalizareFoto: INCP

Potrivit celor două liste publicate pe site-ul Comisiei de Prognoză, cele mai mari sume sunt aprobate pentru lucrări de modernizare a drumurilor. Avantajul pentru astfel de proiecte față de cele finanțate prin fonduri europene este că nimeni nu controlează calitatea lucrărilor și modul în care au fost cheltuiți efectiv banii, la fel ca în cazul PNDL 1 și PNDL 2. Mai sunt aprobate sume pentru sisteme de apă și canalizare, pentru iluminat public și ceva mai puțini bani pentru extinderea rețelelor de gaze.

Cei mai mulți beneficiari sunt primăriile și foarte puține consilii județene și universități, deși au și acestea dreptul la finanțare. Cele mai mici proiecte sunt de câteva sute de mii de lei, iar cele mai mari ajung la 50-60 milioane de lei. Cei mai mulți bani prin FDI sunt alocați Consiliului Județean Maramureș (102 milioane lei) pentru covoare asfaltice pe drumuri județene.

Vezi aici lista 1 cu beneficiari și proiecte

Vezi aici lista 2 cu beneficiari și proiecte