​​Înscrierile la examen se fac în perioada 30 septembrie 2019 – 18 octombrie 2019 pe site-ul www.ccfiscali.ro, iar dosarele se depun - în aceeaşi perioadă - direct sau se transmit, prin servicii poştale cu confirmare de primire, la adresa str. Alexandru Constantinescu nr. 61, sectorul 1, Bucureşti.

Camera Consultantilor FiscaliFoto: CCF

Confirmarea înscrierii, numărul de înregistrare şi modul de soluţionare a cererii de înscriere, se fac prin afişare pe site-ul CCF, numai după primirea dosarului, verificarea documentelor solicitate pentru înscriere şi înregistrarea acestuia.

Detalii pentru consultant fiscal(click aici); Detalii pentru consultant fiscal asistent(click aici);

Potrivit art. 4 alin. (1) din OG nr.71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, candidaţii la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să fie licențiați ai unei facultăți cu profil economic;

b) să aibă o experiență profesională de minimum 5 ani, dintre care minimum 3 ani în una sau mai multe dintre următoarele activități:

b1) elaborarea, avizarea, aprobarea sau aplicarea legislației fiscale;

b2) administrare fiscală;

b3) elaborarea sau aplicarea reglementărilor contabile;

b4) activitate financiar-contabilă;

b5) activitate didactică universitară în domeniul finanțelor publice, fiscalitate, politici fiscale și bugetare, contabilitate financiară, finanțele instituțiilor publice;

b6) activitate de consultant fiscal asistent;

c) să nu aibă antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum și alte infracțiuni în legătură cu exercitarea activităților prevăzute la lit. b);

d) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

e) să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.

Dosarul de înscriere va conține următoarele documente:

a) cererea de înscriere la examenul pentru atribuirea calității de consultant fiscal (click aici);

b) curriculum vitae;

c) diploma de studii superioare în copie legalizată, precum şi copii legalizate ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;

d) carnetul de muncă, în copie certificată de angajator sau în copie legalizată, după caz, adeverinţă eliberată de angajator, adrese eliberate de asociaţiile profesionale din care fac parte, în cazul profesiilor liberale;

e) actul de identitate, în copie;

f) certificatul de cazier judiciar;

g) certificatul de cazier fiscal;

h) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie sau de instituţia medicală la care este înregistrat;

i) documentul de plată a taxei de înscriere la examen, în original (500 lei - conform Hotărârii Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 1/2019). Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (CUI 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani - IBAN RO36BTRL04101202D58602XX sau în contul deschis la BCR Sucursala Sector 4 - IBAN RO91RNCB0075119726870001;

j)trei fotografii 2/3 cm.

Potrivit art. 4 alin. (2) din OG nr.71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, candidaţii la examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal asistent trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) sa aibă calitatea de licențiat al unei instituții acreditate de învățământ superior cu durata stabilită de lege;

b) să aibă o experiență profesională de minimum 2 ani;

c) să nu aibă antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum și alte infracțiuni în legătură cu exercitarea activităților prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. b) din OG nr.71/2001;

d) să aibă capacitate deplină de exercițiu;

e) să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.

Dosarul de înscriere va conţine următoarele documente:

a) cererea de înscriere la examen pentru atribuirea calității de consultant fiscal asistent (click aici);

b) curriculum vitae;

c) diploma de studii superioare în copie legalizată, precum şi copii legalizate ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;

d) carnetul de muncă, în copie certificată de angajator sau în copie legalizată, după caz, adeverinţă eliberată de angajator, adrese eliberate de asociaţiile profesionale din care fac parte, în cazul profesiilor liberale;

e) actul de identitate, în copie;

f) certificatul de cazier judiciar;

g) certificatul de cazier fiscal;

h) adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie sau de instituţia medicală la care este înregistrat;

i) documentul de plată a taxei de înscriere la examen, în original (500 lei - conform Hotărârii Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali nr. 1/2019). Plata taxei se poate face în contul Camerei Consultanţilor Fiscali (CUI 18677087) deschis la Banca Transilvania, Sucursala Lipscani - IBAN RO36BTRL04101202D58602XX sau în contul deschis la BCR Sucursala Sector 4 - IBAN RO91RNCB0075119726870001;

j)trei fotografii 2/3 cm.

Informații suplimentare se pot obţine la tel.021/3110966.

Tematica şi bibliografia examenului pentru atribuirea calității de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent - sesiunea noiembrie 2019 (click aici).