Uniunea Europeană a avertizat luni împotriva operațiunii care urmează să fie lansată de Turcia împotriva kurzilor din nordul Siriei, după ce Statele Unite au decis retragerea trupelor americane din regiune.

HotNews.roFoto: Hotnews

"În contextul declarațiilor făcute de Turcia și SUA, privind dezvoltarea situației, putem afirma că, în timp ce recunoaștem că îngrijorarea Turciei este una legitimă, UE a spus de la bun început că o soluție de durată nu poate fi atinsă prin mijloace militare", a declarat o purtătoare de cuvânt, potrivit Mediafax.

Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că țara sa va lansa o operațiune militară în nord-estul Siriei, după ce a acuzat Statele Unite că nu iau suficiente măsuri pentru a-i îndepărta pe luptătorii kurzi din Siria de la granița cu Turcia. În acest context, Statele Unite au anunțat că nu vor să fie implicate în operațiunea militară pornită de Turcia.