Poliția din comitatul West Midlands (Marea Britanie) a anunțat condamnarea la închisoare a cinci imigranți români, aparținând aceluiași grup infracțional, responsabili de aproximativ 400 de jafuri în locuințe desfășurate în perioada 2014-2018, informează autoritățile citate de Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un grup infracțional format din cinci români, acuzat că ar fi comis peste 400 de spargeri de locuințe între anii 2014-2018, în regiunea britanică West Middlands, a fost destructurat, iar membrii săi au fost condamnați la patru, până la opt ani de închisoare sub acuzația de furt de bunuri și bani în valoare de mai multe milioane de lire sterline.

Cei cinci cetățeni români, cu vârste cuprinse între 27 și 35 de ani, dintre care o femeie și cinci bărbați, comiteau spargeri de locuințe în căutarea de bani și bunuri de valoare, cu precădere bijuterii, și trimiteau, în mod constant, bani membrilor propriilor familii aflați în România.

Curtea de la Birmingham i-a condamnat pe toți membrii grupului infracțional la mai mulți ani de închisoare, în cadrul ședinței ce a avut loc pe 1 octombrie, în urma evaluării probelor adunate de Poliția comitatului West Midlands, care demonstrau implicarea acestora într-un număr de aproximativ 400 de spargeri.

Grupul organizat a fost descoperit după ce, în timpul monitorizării de către Poliție a unei mașini fără asigurare, aparținând infractorilor, pe autostrada M6, au sesizat aruncarea de pe unul din geamurile mașinii a unei genți plină cu bijuterii, recent sustrase dintr-o locuință din Solihull.

Conducătorul autovehiculului, care era și liderul grupului infracțional, a fost arestat, iar în urma probelor de ADN prelevate, s-a descoperit implicarea acestuia în mai multe cazuri de furt pentru care autorii nu erau cunoscuți. Cercetările asupra istoricului celui arestat și asupra locuinței acestuia, în care conviețuiau toți membrii grupului, au dezvăluit vinovăția tuturor celor cinci pesoane în legătură cu numeroase acte de furt în locuințe, comise în perioada 2014-2018.