”Transfer” de marcă pentru Ponta: Lăpușan, lider al consilierilor PSD din Cluj și președinte de CA la Transgaz trece la Pro România / Reacția filialei PSD: Un ratat politic, și-a depășit de mult condiția de țăran

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 1 octombrie 2019, 11:05 Actualitate | Esenţial


Remus Lapusan
Foto: AGERPRES
Remus Lăpușan, lider până acum câteva zile al consilierilor județeni din PSD, a anunțat că își dă demisia atât din Partidul Social Democrat cât și din CJ și trece la Pro România. Lăpușan este președinte al Consiliului de Administrație al Transgaz, poziție în care ajuns cu sprijinul PSD.

”În urmă cu douăzeci şi şase de ani am intrat în PSD (PDSR) pentru valorile social-democrate, în care am crezut și în care cred și astăzi, pentru liderii și intelectualii de stânga care au condus PSD de-a lungul timpului, în primul rând pentru cei din Cluj care au contribuit decisiv la aderarea României la NATO și Uniunea Europeană, pentru tradiția social-democrată din Ardeal, de expresie occidentală.

Evenimentele ultimelor săptămâni îmi confirmă sentimentul de neîncredere pe care îl am de o bună perioadă, cu privire la managementul defectuos al partidului, mai precis la slabul leadership din fruntea PSD, care inclusiv la Cluj a girat o conducere care nu reprezintă clujenii și comunitatea noastră, un intrus care îşi atacă proprii colegi şi aleşii locali.

Am avut speranța, după 26 mai, că printr-un proiect de democratizare a PSD, vom reveni la optimizarea relaţiei de reprezentare şi democrație de partid care să nu fie pusă între paranteze de către un singur om dar se pare că actuala conducere nu a înțeles bine înfrângerea de la europarlamentare și a revenit la politica impunerii, în loc să asigure, statutar, alegeri libere”, spune Lăpușan, într-o postare pe Facebook.

Șeful PSD Cluj: Un ratat politic, și-a depășit de mult condiția de țăran din Berindu

Președintele interimar PSD Cluj Liviu Alexa a răspuns că îi solicitase demisia lui Remus Lăpușan, așa că filiala a scăpat de un om care a făcut doar rău județului. Alexa a fost numit la conducerea PSD Cluj luna aceasta și era în conflict cu Lăpușan.

”Remus Lăpușan era oricum un ratat politic. Era finalul său de carieră pentru un om care și-a depășit de mult condiția de țăran din Berindu. De aproape două decenii acest impostor politic care nu vorbește bine nici limba română, darămite vreo limbă străină, a supt din toate pozițiile și funcțiile de la stat, și nu pentru că e vreo lumină a intelectualității căci e tare modest intelectual, ci pentru că PSD l-a ajutat. Acest agramat mai trebuie să își dea demisia din funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Transgaz de unde ia lopeți de bani, având treabă cu gazul cum are Lionel Messi cu arhitectura. Astăzi Consiliul județean și PSD Cluj au scăpat de un om care a făcut foarte mult rău județului, dar foarte mult bine propriului său buzunar”, a declarat Alexa, potrivit Ziar de Cluj.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6531 vizualizari

  • +36 (38 voturi)    
    Îmi place caracterizarea făcută ipochimenului. (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:10)

    Raoke [utilizator]

    Noul șef l-a descris perfect pe individ dar a omis să ne spună faptul că așa-s toți membrii, foști, actuali și viitori, pizidiști.
    • +21 (21 voturi)    
      PSD recunoaste ca acest domn este (Marţi, 1 octombrie 2019, 12:10)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Raoke

      o lipitoare care ,,20 ani a supt din toate pozitiile de stat, un agramat si un ratat politic'', dar nu tot PSD l-a pus in aceste functii? Nu tot cu acceptul PSD a stat peste 20 ani in functii inalte? abia acum si-au dat seama ca e agramat si ratat politic?
      de ce nu l-au dat jos imediat ce s-au prins ca e agramat si fara viitor?
      • +6 (6 voturi)    
        Ca sa nu mai spunem (Marţi, 1 octombrie 2019, 14:52)

        varavara [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        ca l-au pus si in pozitia inalta (si banoasa) de sef al CA al Transgaz...de ratat si agramat ce era...
        Vai de noi cu psd-ul asta la conducere.
      • +6 (6 voturi)    
        Clanul mafiot (Marţi, 1 octombrie 2019, 15:02)

        JustinCase [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Da, asa este cum l-ai descris tu, dar vezi, este totu; ok atata vreme cat el este membru in clan. Daca intr-o zi nu vrea sa mai faca parte din organizatia infractionala, brusc realizeaza si ei cum sta treaba de fapt.
  • +19 (21 voturi)    
    Si uite asa (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:11)

    , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator]

    daca mai era cazul, limbajul pizidelei da in clocot.
    Degeaba incearca sa convinga bruma de alegatori, ca ei sunt crema, educati, calmi, domni si doamne, ...
    Vax albina, crema puca!
    Nu ca mi-ar fi drag plagiatorul!
    • +2 (2 voturi)    
      daca (Marţi, 1 octombrie 2019, 17:08)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui , AlwaysToTheRight, NeveRed!

      cineva isi inchipuie ca pro Romania e altceva decat psd pe rit nou (un fel de a zice), e mai prost decat vasilica.
      Sunt curios cat se va mai umfla in co*ie tonta.
  • +29 (29 voturi)    
    cadru psd (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:13)

    DrIon [utilizator]

    Ce nu spune Alexa este de ce a ajutat PSD asa un prost sa ocupe acele functii!!!
    El confirma acuzatiile tuturor ca PSD a umplut institutiile din Romania de prosti si impostori.
  • +25 (25 voturi)    
    ceva nou? (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:13)

    andrei9999 [utilizator]

    "acest impostor politic care nu vorbește bine nici limba română, darămite vreo limbă străină, a supt din toate pozițiile și funcțiile de la stat, și nu pentru că e vreo lumină a intelectualității căci e tare modest intelectual, ci pentru că PSD l-a ajutat"

    si...cum e diferit fata de toti ceilalti din psd?
  • +17 (17 voturi)    
    replica (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:22)

    anion [utilizator]

    De acelasi comentariu potrivit pentru salubritate va avea parte dupa alegerile prezidentiale si noul ales in fruntea PSD Cluj. Omul asta nu are nicio legatura cu social-democratia, este turbulent, arivist si turmentat.
  • +14 (14 voturi)    
    ps (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:27)

    anion [utilizator]

    Cat de mult iubeste social-democratia vedem mai jos; ''și-a depășit de mult condiția de țăran din Berindu''. Taranii din judetul Cluj si cei din Berindu in mod special abia asteapta sa-i voteze partidul.
  • +10 (12 voturi)    
    haha (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:49)

    ember [utilizator]

    n-o fi Lapusan o lumina intelectuala, dar Liviu Alexa... Liviu Alexa e un speciment de colectie: prost, arogant, arivist, agresiv, nesimtit, pare dintr-o specie subumana dupa toate standardele fizice, morale si intelectuale. nu aveam habar ca a intrat in PSD, dar eram sigur de multi ani ca doar acolo ii e locul.
  • +8 (8 voturi)    
    Se lauda ca au promovat un prost. Vedeti dihotomia (Marţi, 1 octombrie 2019, 11:58)

    danduta [utilizator]

    Adica, Alexa spune: am promovat, si stiam ca e, un prost si un taran de Berindu, dar acum ca a plecat v-o spunem, ca sa stiti si voi ce am promovat noi!
    Asa prostie, mai rar, bibicule!
    Altgel spus, stim ca e prost si taran de Berindu, dar era de-al nostru. Acum nu mai e, d-aia il infieram cu adanca manie proletara, ca am stricat resursele (ciolanul), pe el, in loc sa le mancam noi, PSD-istii "onesti".
  • +5 (5 voturi)    
    Woohw, (Marţi, 1 octombrie 2019, 12:00)

    gayon [utilizator]

    Sa inteleg ca acele ghilimele ale transferului, au fost puse acolo sa-l compare pe castravetele asta cu Meesi, jucatorul pisideului care dribleaza legile si da goluri in bugetul statului. Nu e deloc deplasata comparatia, tinand cont ca in astfel de jocuri, pisideu e un fel de Barcelona. Putin obosita pe final, datorita terenului de joc(Romania), greoi si pustiit, dar inca se tin bine pe picioare, motivati de gazonul nou cu iarba verde si grasa, promis de UE.
  • +4 (4 voturi)    
    Pacat ca nu a plecat mai repede (Marţi, 1 octombrie 2019, 12:12)

    Maia1 [utilizator]

    Sincer,nu stiu de ce PSD-ul nu este mai pretentios cu membrii de partid.Cred ca nu stie sa aiba grija de ei si promoveaza doar dupa interesele celui care decide.
  • +4 (4 voturi)    
    Pentru ca psd l-a ajutat! (Marţi, 1 octombrie 2019, 12:43)

    consumator2 [utilizator]

    Astia sunt oamenii pe care-i « ajuta » psd, doar agramati cu intelect scazut, sa poata fi usor manipulati. Dar e o vorba: sa te feresti de prostul care se ajunge sef!
  • 0 (0 voturi)    
    daca ramanea in partid (Miercuri, 2 octombrie 2019, 10:30)

    nalbaroiu [utilizator]

    era foarte bun..brusc si-a dat demisia si s-a dus la alti hoti (la aia in crestere) cu tot cu satul lui....si iaca..nu mai e bun..e un taranoi....hai la vot sateni din Berindu...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version