Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averea Rovanei Plumb, verificările fiind declanșate anterior scandalului din Parlamentul European privind funcția de comisar european, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe de altă parte, parlamentarul liberal Florin Cîțu a anunțat că marți, în comisia de buget-finanțe a Senatului va cere ”audierea de urgență” a conducerii Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor: ”Aceste instituții au rolul de a ne proteja de astfel de situații. De aceea sunt plătiți cei de acolo. ONPCSB trebuie să explice de ce nu a oprit acest candidat dacă cei de la CE au depistat imediat probleme cu finanțele personale ale candidatului.”

Comisia juridică a Parlamentului European (JURI) i-a respins luni definitiv pe Rovana Plumb și pe Laszlo Trocsanyi, propuși de România și Ungaria drept comisari europeni.

Înaintea ședinței JURI, Plumb a transmis o scrisoare acestui for în care anunță că împrumutul de 800.000 de lei a fost achitat cu două apartamente deținute în România, astfel că datoria care a generat îngrijorări în cadrul audierii sale în comisie nu mai există.

În declarația de avere însă, unul dintre apartamente este trecut ca aparținând integral soțului, iar la celălalt Rovana Plumb are doar o cotă de cinci optimi.

Citește și: