Studenții încep, oficial, cursurile anului universitar 2019-2020

de Redactia     HotNews.ro
Duminică, 29 septembrie 2019, 10:07 Actualitate | Esenţial


Studenti
Foto: Hotnews
Studenții din toată țara încep oficial, marți, 1 octombrie, cursurile din anul universitar 2019-2020, însă unele universități organizează festivități încă de luni.

Potrivit calendarului, studenții programelor de licență și masterat vor avea, pe 21 decembrie, vacanța de iarnă. Potrivit calendarului pentru anul universitar 2019-2020, studenții încep cursurile, oficial, pe 1 octombrie.

Chiar dacă anul universitar începe pe data de 1 octombrie, unele facultăți au ales să organizeze festivitățile de deschidere mai devreme. De exemplu, cei 30.000 de studenți de la Politehnica București au început cursurile săptămâna trecută, iar cei de la Academia de Studii Economice București participă luni, 30 septembrie, la ora 12:00, la deschiderea anului, potrivit Mediafax.

Și Universitatea București își deschide porțile tot luni, pentru cei 34.000 de studenți. Peste 22.000 de studenți (6.500 la anul I) vor urma cursurile de licență și masterat la ASE. Studenții vor avea, în perioada 21 decembrie 2019 - 5 ianuarie 2020, vacanța de iarnă, iar sesiunea de examene pentru semestrul I este programată să înceapă pe data de 19 ianuarie. Semestrul II începe pe data de 17 februarie și se va încheia pe 28 iunie 2020, cu sesiunea de vară de examene.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















1487 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    jurnalism partial (Duminică, 29 septembrie 2019, 17:00)

    andipetre [utilizator]

    O parte din universitatile mari au inceput deja anul universitar, din 23 septembrie.

    Stimati "jurnalisti", a cauta informatie nu inseamna sa consulti site-ul facultatii pe care ai terminat-o tu si sa generalizezi cu ochii si mintea inchise, crezand ca peste tot lucrurile se intampla ca in satul tau. Lenea e mare, leafa merge, nu?


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by