Un bărbat de 40 de ani din orașul Siret, județul Suceava i-a legat fiului său, în vârstă de 2 ani și patru luni, un ștreang de gât și a amenințat-o pe mama copilului, fosta lui concubină, că îl omoară dacă nu se întoarce la el, potrivit Mediafax.

Tatăl un băiețel de 2 ani și patru luni, un bărbat de 40 de ani din orașul Siret a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, după ce și-a amenințat fosta concubină, a încălcat ordinul de protecție și și-a legat fiul de gât, spunând că îl omoară pe copil dacă femeia nu se întoarce la el.

Incidentul s-a petrecut în luna iunie însă imaginile cu copilul prins în ștreang au fost publicate joi, după apariția acestora bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore.

Deși incidentul s-a petrecut în luna iunie, abia în urmă cu o săptămână bărbatul a primit ordin de protecție emis de Judecătoria Rădăuți însă, în ciuda acestuia a luat legătura de mai multe ori cu fosta concubină pe care a și amenințat-o.

Joi bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea a trei infracțiuni și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

„Bărbatul a fost reținut în cursul acestei zile pentru 24 de ore fiind cercetat pentru comiterea a trei infracțiuni: nerespectarea hotărârilor judecătorești, loviri sau alte violențe și amenințare”, a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, Ionuț Epureanu.

În acest caz și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a declanșat o anchetă, instituția autosezizându-se după ce fotografiile cu micuțul în ștreang au fost publicate.