Aproximativ 2.000 de turişti români sunt afectaţi de falimentul firmei de turism Thomas Cook, însă nu există niciun caz de repatriere până în prezent, a declarat miercuri, ministrul Turismului, Bogdan Trif, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Au fost afectaţi 2.000 de turişti, dar nu sunt 2.000 de turişti în afară", a afirmat ministrul. Ministrul a explicat că jumătate din turiști nu au plecat încă în vacanţă, iar până în prezent nu a fost înregistrată nicio solicitare de repatriere la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sau la Asociaţia Naţională a Agenţiilor din Turism (ANAT).

"Nu am avut nicio sesizare la Ministerul Turismului, nu avem nicio sesizare la MAE şi nici la ANAT. La MAE a fost creat şi un call-center special în care au fost instruiţi operatorii astfel încât să le poată veni în ajutor cât mai repede. Noi am făcut un grup de lucru imediat în Ministerul Turismului și i-am chemat pe cei de la MAE şi de la ANAT. Am cerut o raportare rapidă de la toate agenţiile de turism să vedem dacă sunt turişti în dificultate, astfel încât să fie necesară repatrierea foarte rapidă. Din fericire nu avem aşa ceva. Sunt mulţi care nu au plecat încă. Deci, din cei 2.000, aproape jumătate nu au plecat. Urmau să plece în vacanţă. La toţi ceilalţi, până acum, le-au plătit agenţiile dacă au mai avut două-trei zile", a declarat Bogdan Trif.

Ministrul a mai spus că a fost semnalat un singur caz în Cipru, în care nişte turişti care mai aveau trei zile de vacaţă au fost evacuaţi din cameră, însă agenţia le-a plătit zilele rămase şi aceştia şi-au continuat sejurul. "A fost un singur caz în Cipru. Oamenii au plecat printr-o firmă din Bistriţa şi i-au scos afară, dar din cameră, nu din hotel, în recepţie. Dar agenţia le-a achitat cele trei zile şi urmează să treacă vacanţa", a afirmat ministrul Trif.

Falimentul agenției de turism Thomas Cook, anunțat la începutul acestei săptămâni, a afectat în jur de 600.000 de turiști în țări din întreaga lume.