Klaus Iohannis, discurs la ONU: Continuăm să asistăm, în regiunea Mării Negre, la acțiuni deliberate care vizează subminarea securității / Sperăm că nu e prea târziu să avem o planetă sigură, unde mediul este protejat pentru copiii noștri

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 25 septembrie 2019, 15:50 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a invocat miercuri, în discursul susținut în cadrul Adunării Generale a ONU, la New York, „acțiuni deliberate care vizează subminarea securității” în regiunea Mării Negre.


„Prezența militară pe teritoriile altor țări, fără consimțământul acestora, militarizare, gesturi agresive, amenințări de utilizare a forței și folosirea tacticilor hibride pentru a submina stabilitatea internă reprezintă dezvoltări îngrijorătoare și trebuie respinse de noi toți”, a spus șeful statului.

Acesta a arătat că „centura de conflicte nerezolvate din jurul Mării Negre (...) rămâne o sursă importantă de instabilitate, afectând cooperarea regională și securitatea internațională în ansamblul său” și a subliniat că „România rămâne un susținător puternic al ordinii internaționale multilaterale bazate pe reguli, construită în jurul Organizației Națiunilor Unite, care reprezintă cea mai bună speranță a noastră de a gestiona astfel de provocări”.

În ceea ce privește tematica încălzirii globale, o temă extrem de dezbătută în această perioadă, președintele Klaus Iohannis a afirmat că „nici România, din păcate, nu a fost ocolită de efectele adverse ale schimbărilor climatice”.

„Speranța că nu este prea târziu să avem o planetă sigură și unde mediul este protejat pentru copiii noștri și responsabilitatea de a întreprinde măsuri concrete pentru a îndeplini angajamentele luate prin Acordul de la Paris și prin regulile convenite la Katowice, inclusiv prin continuarea eforturilor de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial”, a subliniat Iohannis.

Iată mai jos intervenția națională a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite


„Onorabil Președinte al Adunării Generale,
Onorabil Secretar General,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,

Sunt onorat să mă adresez Adunării Generale și să prezint angajamentul reînnoit al României față de multilateralism și ordinea internațională bazată pe norme, având Organizația Națiunilor Unite în centrul său.
Odată cu căderea oribilului regim comunist, acum 30 de ani, țara mea a pornit pe drumul spre o nouă eră a libertății, democrației și prosperității.
Cortina de Fier a fost înlocuită de hotărârea noastră puternică de a ne re-alătura familiei de valori occidentale și de a interacționa deschis cu restul lumii, în baza respectului profund pentru principiile democratice și statul de drept la nivel internațional.

Astăzi, suntem – cu toții – profund interconectați prin guvernanța multilaterală și, mai mult ca oricând, trebuie să apreciem spiritul autentic de cooperare pe care Organizația Națiunilor Unite l-a promovat întotdeauna și care este indispensabil în găsirea de soluții eficiente la provocările internaționale.

Cea de-a 75-a aniversare a Organizației Națiunilor Unite, în 2020, este o oportunitate ca Organizația noastră să își intensifice eforturile de punere în aplicare a pachetului ambițios de reformă al Secretarului General al ONU, de a moderniza Organizația și de a ne asigura că va produce rezultate pentru toți.

Puteți conta pe România și pe angajamentul nostru activ în realizarea acestor eforturi ambițioase.

Doamnelor și domnilor,

Schimbările climate reprezintă, fără îndoială, o provocare globală – de la penuria de apă și insecuritatea alimentară, până la creșterea nivelului mărilor și oceanelor. Mulțumesc Secretarului General pentru leadership-ul său în generarea unei agende semnificative pe această temă, pe întreg parcursul acestui an.

Nici România, din păcate, nu a fost ocolită de efectele adverse ale schimbărilor climatice.

Dar am venit la această sesiune a Adunării Generale cu speranță și responsabilitate.

Speranța că nu este prea târziu să avem o planetă sigură și unde mediul este protejat pentru copiii noștri și responsabilitatea de a întreprinde măsuri concrete pentru a îndeplini angajamentele luate prin Acordul de la Paris și prin regulile convenite la Katowice, inclusiv prin continuarea eforturilor de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelul preindustrial.

Strategia Națională a României privind Schimbările Climatice a fost concepută cu scopul de a forma o economie rezistentă la schimbările climatice, cu emisii reduse de dioxid de carbon, capabilă să integreze politicile climatice printr-o creștere economică inteligentă.

Obiectivul nostru este să ajungem, până în 2050, la o societate în care politicile economice, sociale și de mediu sunt interconectate și concepute pentru a asigura o dezvoltare durabilă, standarde de viață ridicate și o calitate crescută a mediului înconjurător.

Promovarea agendei Uniunii Europene privind schimbările climatice a fost, de asemenea, o prioritate pentru România în timpul mandatului său de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al acestui an. Tranziția la o economie neutră din punct de vedere climatic a fost intens dezbătută în cadrul UE, iar strategia pe termen lung a UE privind schimbările climatice urmează să fie finalizată în curând.
În același timp, România a răspuns apelului Secretarului General de a demara inițiative naționale în nouă domenii concrete, cu potențial de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră și a intensifica, la nivel global, acțiunile vizând adaptarea și reziliența.

O astfel de listă a fost transmisă Reprezentantului special al ONU pentru Summitul pentru Acțiune Climatică.

Doamnelor și domnilor,

Adaptarea la efectele negative ale schimbărilor climatice și atenuarea acestora fac parte din strategia mai amplă de dezvoltare durabilă la nivel național și global.

În România, un document strategic cu acest obiect lansat anul trecut – Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 – ne va ghida acțiunea pe acest palier pentru următorii 12 ani.
Elaborată în baza unei ample consultări publice, Strategia reflectă așteptările societății noastre și identifică politicile necesare pentru îndeplinirea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. Înființarea de nuclee de dezvoltare durabilă în cadrul administrației și crearea unei coaliții a societății civile pentru dezvoltare durabilă reprezintă doar câteva instrumente pe care le avem în vedere pentru a accelera și a amplifica eforturile noastre naționale în acest domeniu.

Dragi colegi,
Stimați delegați,

Dezvoltarea și securitatea sunt interconectate. Cu toate acestea, abordarea bazată pe legătura dintre securitate-dezvoltare poate să nu fie suficientă pentru a răspunde provocărilor de securitate, deoarece acestea pot avea origini care nu se limitează la dimensiunea de dezvoltare.

Din păcate, continuăm să asistăm, în regiunea noastră, la acțiuni deliberate care vizează subminarea securității.

Centura de conflicte nerezolvate din jurul Mării Negre – care are importanță strategică pentru securitatea transatlantică – rămâne o sursă importantă de instabilitate, afectând cooperarea regională și securitatea internațională în ansamblul său.

Prezența militară pe teritoriile altor țări, fără consimțământul acestora, militarizare, gesturi agresive, amenințări de utilizare a forței și folosirea tacticilor hibride pentru a submina stabilitatea internă reprezintă dezvoltări îngrijorătoare și trebuie respinse de noi toți.

România rămâne un susținător puternic al ordinii internaționale multilaterale bazate pe reguli, construită în jurul Organizației Națiunilor Unite, care reprezintă cea mai bună speranță a noastră de a gestiona astfel de provocări. Eficacitatea acestei ordini internaționale depinde, însă, de disponibilitatea tuturor statelor membre ONU de a se angaja în găsirea de soluții multilaterale durabile, în conformitate cu valorile fundamentale ale ONU.
România rămâne ferm angajată să acționeze în acest sens, ca pilon de stabilitate în regiune, și am susținut constant eforturile Organizației Națiunilor Unite de a gestiona astfel de riscuri, inclusiv prin rezoluțiile Adunării Generale a ONU referitoare la aceste aspecte.

România a participat și participă la operațiuni ONU de menținere a păcii din întreaga lume, din Afganistan și Sudan până în Georgia și Haiti, și acum în Mali.

La mijlocul lunii octombrie, 120 de militari români și patru elicoptere își vor începe misiunea în Mali, o zonă critică, în sprijinul efortului ONU de a ajuta guvernul malian pentru a obține stabilitatea și pentru a construi un viitor mai sigur pentru poporul său, prin promovarea dezvoltării durabile, a păcii și a securității.

Excelențe,

România reiterează profunda îngrijorare cu privire la răspândirea globală și amploarea terorismului și condamnă în termenii cei mai fermi atacurile teroriste, inclusiv a celor care vizează reprezentanți ai misiunilor diplomatice.
Recent, astfel de atacuri care au avut loc la Kabul, Afganistan, au pus capăt vieții a doi cetățeni români și au rănit grav încă unul.

Reiterez angajamentul ferm al României pentru combaterea terorismului la nivel internațional, folosind toate instrumentele disponibile, inclusiv dreptul internațional. România a salutat reforma lansată de Secretarul General la începutul mandatului său și a sprijinit eforturile Organizației Națiunilor Unite care vizează întărirea coordonării și îmbunătățirea coerenței în implementarea Strategiei Globale pentru Combaterea Terorismului.
În concluzie, permiteți-mi să vă reasigur de sprijinul deplin al României în efortul de a dinamiza eforturile multilaterale pentru eradicarea sărăciei, educația de calitate, acțiunea climatică și incluziune pe parcursul celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale.

Vă mulțumesc!”






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1308 vizualizari

  • 0 (10 voturi)    
    nisteeee peeeenali (Miercuri, 25 septembrie 2019, 16:26)

    cucuveauamov [utilizator]

    nu ma lasaaaa sa doooorm caaaaat as vreeeea .... dar dacaaa ma vooooteaza din nooooou promit ca imi mai iaaaau o caaaaasa ...bzzzz......bzzzz
    • 0 (4 voturi)    
      Mori de ciuda, postac sovietic (Miercuri, 25 septembrie 2019, 18:52)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      .
  • +5 (7 voturi)    
    Mi-a placut ca Iohannis a amendat agresiunile (Miercuri, 25 septembrie 2019, 16:36)

    Habermas [utilizator]

    Rusiei in zona Marii Negre. Rusia este un stat terorist.
    • -2 (8 voturi)    
      s-a stricat calculatorul? (Miercuri, 25 septembrie 2019, 17:40)

      credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

      stii ce este un terorist?(a nu se confunda cu teroristii de la revolutie care acum sunt onorabili oameni de afaceri!)
      am fost in Antaya ,70% din turisti erau teroristi rusi!
      oameni care nu au facut vreo problema vreunui turist,si care s-au comportat la fel ca orice cetatean de bun simt,chiar daca beau mai mult decat noi,nu isi beau si mintile!
      cu ce sunt mai teroristi ei decat americanii?
      nu prea am auzit de rapiri gen dinca,de pedofilie prin rusia gen gura sutii,si altele pt ca acolo e de rau,nu este democratie pt aceste fapte!
      • +2 (2 voturi)    
        Stii ce inseamna Stat? (Miercuri, 25 septembrie 2019, 18:35)

        Habermas [utilizator] i-a raspuns lui credinciosul

        Am spus Stat Terorist.
        De ce imi vorbesti de turistii rusi?
        • 0 (0 voturi)    
          statul sunt eu (Miercuri, 25 septembrie 2019, 20:33)

          credinciosul [utilizator] i-a raspuns lui Habermas

          ce este statul? si o fi el format din cetateni?
          cine gandeste putin,dar cu propriul cap,vede ca actiunile Rusiei au fost strict de aparare a lor,ca au teritoriu ..garla.!
          cu Georgia,a vrut sa nu aiba un vecin membru NATO
          cu Ucraina,daca nu luau Crimea,linga ei era al doilea Mihail Kogalniceanu,la foamea si coruptia din UA,se cumpara pe nimic.
          vezi si acum ii intereseaza fabrica de motoare de elicopter,pe USA mai ales
          si Werner era mai bine sa-si vada de treaba .,pentru o poza cu trump,poate auzim in turul doi ca a cazut de pe barna,ghinion!
  • +5 (9 voturi)    
    La Wasinghton este fum de pacura noaptea? (Miercuri, 25 septembrie 2019, 17:41)

    D-or [utilizator]

    Sa ne spuna Iohannis si Dancila daca la Wasington au simtit fum de pacura noaptea si dimineata, la fel ca in Bucuresti.

    Sau sa ne spuna unde anume, din multele tari si orase vizitate, s-au mai trezit cu durere de cap din cauza poluarii cu fum de pacura.

    Sau unde anume mai huruie neincetat masinile de gunoi care toaca sticla si cartonul pe strazi.

    Nu cred ca mai exista vreo tara in lumea asta care isi construieste termocentralele fix in mijlocul capitalei.

    Vorbesc despre poluare si clima, dar despre arzatorii de pacura din Bucuresti, nimic.
  • +1 (1 vot)    
    finally (Miercuri, 25 septembrie 2019, 20:05)

    exis [utilizator]

    in sfarsit! primul lui discurs pe anul asta, in care nu mentioneaza psd-ul! desi sunt usor surprins ca nu a pus si terorismul in carca lor.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version