O femeie în vârstă din Franța a descoperit că ”icoana” pe care o atârnase deasupra plitei, în bucătărie, este o capodoperă a pictorului renascentist Cimabue estimată la 6 milioane de euro, relatează BBC News.

IisusFoto: Internet&Mobile World

”Isus Cristos batjocorit” este parte din seria de picturi datând de la sfârșitul secolului al 13-lea, semnate de artisul italian Cimabue. Pictura a fost descoperită la proprietatea femeii din orașul Compiegne, situat în nordul Franței.

Experții estimează că pictura ar putea fi vândută la licitația de artă care va avea loc luna viitoare cu nu mai puțin de 6 milioane de euro.

Femeia a cerut o expertiză, crezând că este vorba despre o simplă icoană, însă specialiștii nu au niciun dubiu că aparține pictorului francez, după ce testele au arătat asemănări incontestabile cu alte opere ale artisului italian Cimabue, cunoscut sub numele de Cenni di Pepo.

Alte două lucrări semnate de același pictor pot fi văzute la Galeria Națională din Londra și în cadrul Colecției Frick din New York.