Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanții Comitetului Evreilor Americani: Parteneriatul strategic cu SUA și combaterea antisemitismului, pe agendă

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 24 septembrie 2019, 8:52 Actualitate | Esenţial


Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu reprezentanții conducerii American Jewish Committee, în contextul vizitei în SUA. În cadrul întâlnirii, premierul a reafirmat angajamentul României pentru combaterea antisemitismului, a xenofobiei și a oricăror alte forme de manifestare a intoleranței.

”În cadrul convorbirilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a evidențiat importanța pe care Parteneriatul Strategic cu Statele Unite o are pentru România, precum și atașamentul țării noastre pentru parteneriatul cu statul Israel. Totodată, premierul a subliniat susținerea fermă de către România a unei relații transatlantice robuste, ca premisă esențială pentru asigurarea securității și prosperității comune”, transmite Guvernul.

Șeful Executivului a reafirmat angajamentul României pentru combaterea antisemitismului, a xenofobiei și a oricăror alte forme de manifestare a intoleranței, acestea constituind priorități ale mandatului Președinției române a Consiliului Uniunii Europene. În context, premierul a evocat evenimentele subsumate acestei tematici, organizate la Bruxelles și la București, pe durata mandatului României la CUE.

Viorica Dăncilă a prezentat acțiunile Guvernului care vizează păstrarea memoriei Holocaustului și combaterea negaționismului, menționând, între acestea, deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului la București, dar și dezvoltarea unor programe de studii asupra Holocaustului.

„Reprezentanții Conducerii American Jewish Committee (AJC) au apreciat faptul că primul eveniment organizat de PRES RO 2019, la Bruxelles, a fost dedicat luptei de combatere a antisemitismului. De asemenea, au apreciat măsurile Guvernului de la București cu privire la deschiderea unui Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului și importanța pe care o acordă țara noastră promovării educației privind Holocaustul la nivelul întregii societăți românești”, conchide sursa citată.

În această săptămână premierul Viorica Dăncilă efectuează o vizită în SUA. Prin urmare, Șeful Executivul are, marți, de la 12.30, ora locală, o întrevedere cu Angel Gurria, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la sediul ONU. De la 13.45, ora locală, prim-ministrul are o întâlnire cu James Richard Perry, secretarul pentru energie al SUA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















272 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    veorica iudaica.. (Marţi, 24 septembrie 2019, 9:12)

    pehash [utilizator]

    Veorica Vasilica pare sa aiba mare succes la evreii din SUA. Se pare ca multiplele vizite la Netanyahu au dat ceva roade. Din pacate, nu pentru Romania...
    Oare platim vizita asta privata cu un nou muzeu al holocaustului?
  • +3 (3 voturi)    
    Haios (Marţi, 24 septembrie 2019, 9:22)

    ipolitic [utilizator]

    Deci Veorica merge pe linia asta a luptei impotriva "nazistului de la Cotroceni" poate-poate Gyorgy baga in lupta niste #sorosisti pentru ea. Se pare ca inca nu a aflat ca evreii bogati (asta ramine intre noi) nu au nimic impotriva antisemitismului moderat, e vantul din pupa lor.
    Oricum, money talks.
  • +2 (2 voturi)    
    Mult rău mai poate face pavianul ăsta. (Marţi, 24 septembrie 2019, 9:24)

    Raoke [utilizator]

    Ce caută ea acolo? Cine-a trimis-o?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version