Cele cinci maimuţe - trei din rasa Macac şi două Coati - care săptămâna trecută au fost confiscate de la locuința lui Nuțu Cămătaru au fost duse luni la Grădina Zoologică din Târgu Mureş. Anchetatorii au descins la locuința cunoscutului personaj din lumea interlopă după ce în 10 septembrie o maimuță s-a plimbat liberă pe străzile din Sectorul 5 din București.

macacFoto: Wikipedia

Reprezentanții Autorității pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au relatat toată povestea animalelor descoperite în curtea lui Nuțu Cămătaru, începând cu apelul la 112 prin care se anunța că o maimuţă umblă liberă pe străzile din Bucureşti. Apelul la 112 a fost dat în 10 septembrie, iar autoritățile au reușit a doua zi să captureze animalul - un macac japonez, mascul, în vârstă de aproximativ 3 ani.

"Ulterior, în urma acestei capturări Secţia de Poliţie 24 a obţinut un mandat de percheziţie la o adresă din sectorul 5 a municipiului Bucureşti (locuința lui Nuțu Cămătaru - n.r.), iar acolo au fost identificate alte două exemplare de macac şi două exemplare de coati. Garda de Mediu a dispus confiscarea acestor animale, nu erau ţinute în condiţii proprii, astfel încât au fost tranchilizate şi duse. ASPA a discutat cu mai multe grădini zoologice din ţară şi, ulterior, a fost luată decizia de a fi transferate aici, la Târgu Mureş", a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt la ASPA, Cătălina Trănescu.

Potrivit acesteia, este în curs o anchetă pentru a se stabili când au fost aduse în ţară animalele. "Ştim doar originea animalelor, macacul japonez provine din Asia şi coati provine din America de Sud. Până acum nu s-a putut proba legalitatea deţinerii acestor animale exotice, pentru a deţine animale exotice e nevoie de documentaţie specială", a afirmat purtătorul de cuvânt la ASPA.

Ea a mai spus că la adresa respectivă a mai fost găsită o cămilă, însă pentru acest animal condiţiile erau potrivite, astfel încât a rămas acolo.

Reprezentanta Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a precizat că animalele exotice au fost transportate în siguranţă la Târgu Mureș şi că acestea deja se integrează.

"Ne bucurăm că am ales această grădină zoologică, am făcut această alegere datorită spaţiului generos pe care îl are, dar şi datorită experienţei, ştim că are 55 de ani de experienţă şi asta ne bucură foarte mult. Am eliberat exemplarele de macac, s-au integrat foarte repede, dar şi exemplarele de coati. M-a surprins foarte plăcut să văd că deja comunică între ei, cu exemplarele vechi care sunt deja aici. Au fost iniţial puse separat într-o mini perioadă de carantină, să comunice puţin despărţiţi, apoi vor fi mutaţi împreună", a mai precizat Cătălina Trănescu.

CITEȘTE ȘI: Cazul maimuței din Capitală: Percheziții la Nuțu Cămătaru. În casa acestuia au fost găsite alte două maimuțe și o cămilă