Cătălin Ivan şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale: A depus la BEC peste 235.000 de semnături

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Duminică, 22 septembrie 2019, 15:51 Actualitate | Esenţial


Catalin Ivan
Foto: Facebook
Fostul europarlamentar social-democrat Cătălin Ivan şi-a depus, duminică, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Ivan a precizat că a depus la BEC 235.119 de semnături și că Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională din partea căruia candidează se dorește "o alternativă la actuala clasă politică".

Cătălin Ivan a precizat că va depune la BEC un număr de 235.119 semnături pe care a reuşit să le adune cu ajutorul reprezentanţilor partidului care-l susţine, Alternativa pentru Demnitate Naţională, transmite Agerpres.

"Înseamnă o oportunitate foarte mare de a ne face cunoscut proiectul. În primul rând, ADN înseamnă alternativă la actuala clasă politică, ne propunem să facem altfel politică, să venim cu altfel de politicieni în faţa românilor şi, în al doilea rând, vorbim despre demnitate naţională ca sumă a demnităţilor individuale, vorbim despre un proiect coerent de regenerare a României, de schimbare din temelii a societăţii româneşti şi a clasei politice", a declarat Cătălin Ivan.

El a subliniat că la momentul actual România avea nevoie mai mult ca oricând "de o dezbatere mult mai profundă despre situaţia reală" a ţării, la care să participe cât mai mulţi candidaţi şi a adăugat că, în opinia sa, numărul de 200.000 de semnături, impus prin lege pentru depunerea candidaturii, este "excesiv".

"Poate ar fi trebuit să vedem mult mai multe proiecte argumente. Faptul că această dezbatere electorală va fi viciată de faptul că mulţi candidaţi nu au reuşit să strângă semnăturile este o pierdere foarte mare pentru noi toţi. Speram să fie cât mai mulţi, sunt oameni care au proiecte coerente care ar fi putut să contribuie fundamental la dezbaterea electorală, e o oportunitate ratată din punctul meu de vedere. Deci, eu cred că numărul acesta de 200.000 de semnături este excesiv", a mai declarat Ivan.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















4815 vizualizari

  • +1 (5 voturi)    
    Se refera la plesoianu. (Duminică, 22 septembrie 2019, 16:02)

    alibaba: 10.8.18,26.5.19,HN [utilizator]

    "faptul că mulţi candidaţi nu au reuşit să strângă semnăturile este o pierdere foarte mare pentru noi toţi. Speram să fie cât mai mulţi, sunt oameni care au proiecte coerente care ar fi putut să contribuie fundamental la dezbaterea electorală, e o oportunitate ratată din punctul meu de vedere."
  • +6 (10 voturi)    
    WOW (Duminică, 22 septembrie 2019, 16:38)

    versaceversace [utilizator]

    Catalin Ivan, fost PSD-ist, si-a anuntat candidatura la alegerile prezidentiale pe 17 septembrie si in 5 zile a depus peste 200.000 de semnaturi.

    Cand le-a strans?

    Nu am vazut corturi Catalin Ivan si nici voluntari care sa stranga in spatiul public semnaturi.

    Expert Forum cere lamuriri si detalii de la BEC: https://www.facebook.com/ExpertForum/photos/a.343539325674452/2937418856286473/
    • +2 (2 voturi)    
      Sunt aceleași... (Duminică, 22 septembrie 2019, 17:52)

      Jolly Roger [utilizator] i-a raspuns lui versaceversace

      ... cu cele depuse pentru participarea la europarlamentare! :))
      Si daca va candida pentru Primaria Bucuresti, le va mai folosi o data! :)
      • +2 (2 voturi)    
        WOW (Duminică, 22 septembrie 2019, 19:58)

        versaceversace [utilizator] i-a raspuns lui Jolly Roger

        Formularul nu este acelasi.

        La alegerile europarlamentare nu era nevoie de adresa din buletin, asa cum este figurat acum pe tabelul pentru prezidentiale.

        Formularele difera.
    • +4 (4 voturi)    
      nici nu stiam ca vre sa candideze! (Duminică, 22 septembrie 2019, 21:18)

      Mawrkuss [anonim] i-a raspuns lui versaceversace

      mie mi se pare o afacere foarte buna asta cu candidatura.

      Chiar daca stii ca nu ai nici o sansa, e bine sa candidezi daca reusesti sa "strangi" numarul de semnaturi... guvernul trebuie sa-ti aloce niste banuti pentru campanie, si mai speli si tu cativa (sau poate mai multi) pentru tine.

      Faptul ca te umpli de ridicol ca nu te voteaza nici maca aia de pe lista de semnaturi e irelevant... iti poti plange de mila numarand banii pe urma.
  • +2 (6 voturi)    
    impresionant (Duminică, 22 septembrie 2019, 16:57)

    ember [utilizator]

    toti looserii aduna sute de mii de semnaturi fara ca macar sa auzi de ei decat din vreun articol sponsorizat. daca ar face cineva socoteala semnaturilor pentru candidati ies mai multe decat numarul alegatorilor aflati in tara, ca sa nu comparam direct cu numarul celor care chiar merg la vot si sunt interesati de subiect. ar fi recomandat ca sa urmeze o ancheta penala post vot asupra celor care nu aduna nici 20% din numarul de semnaturi.
  • +4 (6 voturi)    
    Ivan mare critic de moda (Duminică, 22 septembrie 2019, 20:38)

    mariaeva [utilizator]

    Ca parlamentar European (din partea PSD) - Ivan s-a remarcat printr-un discurs critic la adresa tinutei unei doamne. E doar un Ponta cu mai putina vizibilitate.
    • +4 (4 voturi)    
      E chiar mai rau (Luni, 23 septembrie 2019, 9:31)

      Leo55 [utilizator] i-a raspuns lui mariaeva

      La instalarea unui nou guvern PSD (au fost multe), spunea ca gata cu discutiile si ca e timpul ca guvernul sa treaca la "partea lucrativa" a activitatii. La el lucrativ insemnand de lucru, probabil.
      In DEX <Lucrativ=care aduce profit; rentabil> Din fr. lucratif, lat. lucrativus.
      E si el un fel de Paun de la Partida romilor, multe ifose dar nimic altceva.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version