Deţinutul evadat de la Penitenciarul Focşani în timp ce se afla la muncă a fost prins, sâmbătă seara, la o stână de pe raza localităţii Poiana Cristei, unde acesta se ascundea, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, citat de Agerpres.

EvadatFoto: Politia Romana

Potrivit Poliţiei, evadatul a fost prins după ce o femeie a sunat la 112 şi a sesizat faptul că a fost agresată în propria locuinţă de un bărbat necunoscut, care i-a sustras o sumă de bani şi a fugit.

"În urmă cu puţin timp, bărbatul evadat din Penitenciarul Focşani a fost identificat şi prins de poliţişti. Evadatul a fost prins la o stână pe raza satului Petreanu, comuna Poiana Cristei, într-o zonă împădurită, greu accesibilă. La ora 19.10 am fost sesizaţi prin 112 de către o femeie din localitatea Poiana Cristei că ar fi fost agresată în locuinţa sa de către un bărbat necunoscut, care i-a sustras suma de 180 lei şi a fugit", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Zorel Burlan.

El a adăugat că deţinutul se află în custodia poliţiştilor, urmând să fie încarcerat la Penitenciarul Focşani.

La activităţile de căutare ale bărbatului evadat au participat 110 poliţişti, 62 de lucrători din cadrul Penitenciarului Focşani şi 16 jandarmi, acţiunea beneficiind şi de sprijinul unui elicopter.

Deţinutul, în vârstă de 39 de ani, care ispăşea în Penitenciarul Focşani o pedeapsă de 22 de ani, a evadat vineri după-amiază, în timp ce se afla la muncă pe raza localităţii Goleşti.

Vasilică Ciobotaru fusese condamnat definitiv în urmă cu circa 14 ani, după ce a violat şi ucis o bătrână în vârstă de 73 de ani din comuna Bogheşti, judeţul Vrancea. Ciobotaru a fost prins la scurt timp într-o comună din Călăraşi şi a recunoscut comiterea faptei. În 2017, acesta ceruse instanţei întreruperea pedepsei, din motive de sănătate, însă instanţa a respins anul trecut, ca neîntemeiată, cererea deţinutului.