Laura Codruța Kovesi a fost votată joi pentru funcția de procuror european șef în COREPER. Decizia a fost luată cu 17 voturi din 22.

Foto:

Marko Ruonala, purtătorul de cuvânt al președinției finlandeze a UE, a declarat după votul de azi însă că acesta „nu este ultimul cuvânt”. „Votul informal a confirmat că există o majoritate suficientă pentru sprijinirea doamnei Kovesi. Votul informal a fost unul secret. Va exista un vot formal în Consiliu odată ce negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului vor fi căzut de acord. Acesta nu este ultimul cuvânt spus în această chestiune”, a spus Ruonala, potrivit Europa Liberă.

Votul de astăzi vine în condițiile în care premierul Viorica Dăncilă a anunțat miercuri seară că Guvernul României a dat însă mandat reprezentantei țării noatre în COREPER să voteze împotriva fostei șefe DNA.

”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a declarat miercuri seară premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit unor surse Digi 24, reprezentantul României în COREPER, Luminița Odobescu, ar fi votat pentru Kovesi în ciuda mandatului dat de Dăncilă.

Decizia vine în contextul în care marți, echipele de negociere ale Parlamentului European și Consiliului UE au discutat prin videoconferință privind viitorul șef al Parchetului European, iar ambele părți și-au menținut opțiunile inițiale: Parlamentul European pentru Kovesi și Consiliul UE pentru francezul Jean-Francois Bohnert.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a transmis pe 19 iulie lui Klaus Iohannis că va retrage candidatura lui Jean-François Bohnert și că o va susține pe Laura Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European. Cei doi șefi de stat au avut o convorbire telefonică în care „au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, președintele Emmanuel Macron i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată în acest comunicat.

De asemenea, și alte state și-au schimbat poziția. Este vorba despre Bulgaria, Grecia și Croația. Premierul Boyko Borisov a anunțat la finalul lui iulie că va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, deși țara sa s-a opus inițial numirii fostei șefe a DNA în fruntea instituției europene. Schimbarea de poziție a Bulgariei a venit după negocierile pe care președintele Iohannis, dar și lideri PNL, între care și Ludovic Orban care a avut o deplasare în țara vecină.