Scandal în Canada după ce o poză cu premierul Justin Trudeau deghizat în Aladdin a atras acuzații de rasism

de DG     HotNews.ro
Joi, 19 septembrie 2019, 9:14 Actualitate | Esenţial


Justin Trudeau, deghizat in Aladdin
Foto: Twitter
Justin Trudeau și-a cerut scuze după ce o poză în care apare cu fața vopsită maro a apărut în spațiul public, premierul Canadei fiind acuzat de rasism. Poza a fost făcută la o petrecere în 2001, pe vremea când Trudeau era profesor. Incidentul are loc în contextul în care luna viitoare au loc alegeri generale, notează Guardian.

O fotografie în care Trudeau are fața, gâtul și mâinile vopsite maro și poartă un turban a fost făcută publică de revista Time. Fotografia face parte dintr-un album al școlii la care premierul a predat la vremea respectivă, când avea 29 de ani.


”Îmi cer scuze”, a spus premierul Canadei, la scurt timp după publicarea fotografiei. ”Regret profund că am făcut asta, nu trebuia. La vremea respectivă nu am considerat că este ceva rasist”.

Premierul nu a precizat dacă ia în calcul o eventuală demisie.

”În 2001 eram profesor la Vancouver și am participat la o gală de sfârșit de an a cărei tematică era o mie și una de nopți, astfel încât m-am deghizat în Aladdin și m-am machiat. Nu ar fi trebuit să fac asta. Îmi pare foarte rău„, a comentat premierul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3725 vizualizari

  • +16 (52 voturi)    
    E oficial (Joi, 19 septembrie 2019, 9:17)

    war4peace [utilizator]

    Lumea a înnebunit.
    Aș dori să îmi explice și mie cineva... care e problema cu poza respectivă? Că eu nu mă prind.
    • -10 (34 voturi)    
      Cultural appropriation. (Joi, 19 septembrie 2019, 9:36)

      Lok [utilizator] i-a raspuns lui war4peace

      Sau ideea ca nu e ok sa pretinzi ca esti de alta rasa sau cultura decat a ta. Se aplica doar la albii care nu sunt evrei, bineinteles.
      A inceput cu persoane albe ce comercializau tortillias in USA si a ajuns la nivel planetar.
      • -8 (12 voturi)    
        Si hop vine si brigandingul. (Joi, 19 septembrie 2019, 14:38)

        Lok [utilizator] i-a raspuns lui Lok

        :))))) Mi-ati lipsit dragilor. Haideti mai des ca unii de aici nu cred pana nu va vad.
    • -7 (37 voturi)    
      degeaba (Joi, 19 septembrie 2019, 10:08)

      an_drei [utilizator] i-a raspuns lui war4peace

      Degeaba incercam sa ii intelegem ca nu putem. Uite ca se discuta despre demisie pentru o chestie de genul si fapta mai e si din 2001.

      Nu exista nici o scuza sa faci asa ceva, tot ce ramane de facut e sa implori mila :)))

      Canadienii iti sariti rau pe linea asta:
      1. Compelled speech (esti obligat sa folosesti pronumele transgenderilor - sunt vreo 30 iar dupa unii infinite) vezi legea C30
      2. Land Acknowledgement - albii trebuie sa recunoasca pacatele strabunicilor ce au venit si AU FURAT pamantul nativilor
      3. Premierul lor (Aladin asta) a fost in stare sa intrerupa pe cineva cand vorbea pentru ca a folost "menkind" si a spuns ce nu e o expresie incluziva, sa foloseasca "humankind"
      Nici nu mai are rost sa vb de LGBTQWERTY ....

      Ei sunt in lumea lor, poate are vreo logica acolo la ei cu victimizari si apoi biciuiri publice.

      Personal prefer libertatea din RO chiar daca suntem subdezvoltati in comparatie cu ei.
      • +7 (33 voturi)    
        Romanasul si lumea lui speciala (Joi, 19 septembrie 2019, 12:00)

        nginx [utilizator] i-a raspuns lui an_drei

        In primul rand habar nu ai de ce vorbesti.

        "An Act to amend the Canadian Human Rights Act and the Criminal Code (Bill C-16, 2016) is a law passed by the Parliament of Canada. The law adds gender expression and gender identity as protected grounds to the Canadian Human Rights Act, and also to the Criminal Code provisions dealing with hate propaganda, incitement to genocide, and aggravating factors in sentencing."
        https://en.wikipedia.org/wiki/An_Act_to_amend_the_Canadian_Human_Rights_Act_and_the_Criminal_Code

        Si mai esti si mandru nevoie mare de ignoranta ta. Canada e la ani lumina fata de Romania, acolo drepturile oamenilor chiar se respecta, dar e greu sa inteleaga unul care are WC-ul in curte.
        • -6 (24 voturi)    
          eh hullo (Joi, 19 septembrie 2019, 12:39)

          Point [utilizator] i-a raspuns lui nginx

          chiar ma intrebam,unde sunt sjw-istii de nadejde.pai daca cacanada e la ani lumina fata de noi,de ce dracu nu te lipesti bre si mata?
          sau cum sa-ti spun?xe?
          sa fi si xe in lumea ta ''speciala'',sa te pisi si xe la femei.ca la curte nu ai cum.
          am si eu o intrebare:capul meu de romanas ignorant nu intelege,de ce problemele psiho-fizice ale unora ca voi,trebuie sa devina si problema mea.
          • +2 (14 voturi)    
            Faceti loc (Joi, 19 septembrie 2019, 14:27)

            karas [utilizator] i-a raspuns lui Point

            Vorbeste un rasist de nadejde. Ne explica ce rau e in Canada, de aia emigreaza romanii acolo, sunt masochisti.
            • -4 (12 voturi)    
              dap (Joi, 19 septembrie 2019, 14:40)

              Point [utilizator] i-a raspuns lui karas

              acum sunt si rasist.
              logica bat-o vina...
              • -4 (14 voturi)    
                Trans sunt o rasa mai nou? (Joi, 19 septembrie 2019, 16:05)

                Lok [utilizator] i-a raspuns lui Point

                Jur ca am auzit doar ca ia scos de la boli mintale.
                Practic daca iti tai un deget intentionat, esti la nebuni, dar daca iti tai sexul esti frumos si curajos. :)))))))))))))))
        • -7 (23 voturi)    
          server guy (Joi, 19 septembrie 2019, 12:47)

          an_drei [utilizator] i-a raspuns lui nginx

          Stai linistit ca am habar. Simplu fapt ca nu am stiut din minte numarul unei legi din alta tara (sixty vs sixteen) nu ma face om cu WC-ul in curte (si mai vorbesti de drepturile omului si discriminare :)) ).

          Ai uitat sa imi spui ce e in al doilea rand, ca inafara de un link de wikipedia.

          Sa nu spui unui trans care se simte ca are ce situ eu ce gender vrea el alt pronume este misgendering si intra sub incidenta acestei legi si poti fi tarat trin Human rights tribunals.
    • -8 (34 voturi)    
      hehehe (Joi, 19 septembrie 2019, 10:11)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui war4peace

      trudeau gusta din propriul kkt,pe care l-a fortat pe gatul bietilor canadieni.politica PC a devenit canibalizatoare.iar preotii sjw sunt devorati de ''shme''-urile cele mai fanatice.
      daca va suna cunoscut,ganditi-va la epoca comunista.intai dusmanii de clasa,apoi tradatorii partidului,urmati de deviationisti etc
      reteta clasica stalinista
    • -3 (35 voturi)    
      stai linistit (Joi, 19 septembrie 2019, 10:29)

      andrei_2013 [utilizator] i-a raspuns lui war4peace

      Lumea chiar a innebunit de tot.
      Vestea proasta e ca tot rahatul asta polliticaly corect incepe sa prinda si la noi
  • +11 (47 voturi)    
    asta e rasism?! (Joi, 19 septembrie 2019, 9:25)

    ember [utilizator]

    o lume mult prea "easily offended" va crea o noua generatie de adulti care nu o sa isi poata sterge mucii singuri si asta va duce la un regres al civilizatiei...
  • +11 (47 voturi)    
    . (Joi, 19 septembrie 2019, 9:27)

    theo667 [utilizator]

    Cata stupiditate si ipocrizie poate exista in tot comportamentul asta politic corect.... era o petrecere cum altfel putea sa arate ca un personaj din poveste? cu un afis ecuson pe care sa scrie numele personajului?!! dar scuzele lui balbaite si ridicole, grebla pe care a calcat imi fac o deosebita placere perversa
    • -9 (33 voturi)    
      ii periculos (Joi, 19 septembrie 2019, 10:11)

      an_drei [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      Comportamentul acesta al primului om din stat la care toata lumea (nu doar Canada) se uita e periculos. Redefineste normalitatea si face lumea sa creada ca aceasta este o reactie normala ce in curand va fi necesara din partea tuturor.
  • -3 (43 voturi)    
    political correctness (Joi, 19 septembrie 2019, 9:31)

    jondo [utilizator]

    Nu-mi place Trudeau. E un snowflake ipocrit. Desigur progresist, stangist, un admirator oficial al comunistului Castro.

    DAR, aberatia acuzatiilor impotriva lui este evidenta. Acum gusta si el din ceea ce a sadit.
    • -8 (32 voturi)    
      eh... (Joi, 19 septembrie 2019, 10:00)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui jondo

      Desi este o aberatie, bineinteles, in cazul LUI ar trebui sa se aplice coRECTitudinea politica la maxim, tocmai pentru ca este un propovaduitor de seama al aberatiilor de genul asta.
  • -3 (37 voturi)    
    lume cretina ! (Joi, 19 septembrie 2019, 9:31)

    stanescu [utilizator]

    Deci dacă te deghizezi in alta rasa e caz de rasism.Deci Othello nu poate fi jucat decat de negri ?! O lume care a luat-o razna.
    • -7 (33 voturi)    
      De fapt Shakespeare (Joi, 19 septembrie 2019, 10:22)

      Gogu27 [utilizator] i-a raspuns lui stanescu

      a fost rasist, fapt ascuns atata vreme. Noroc cu acesti oameni vigilenti care sunt dedicati dariii in vileag a derapajelor de opinie.
      Serios vorbind, nu inteleg de ce Mr. Trudeau are regrete fata de participarea la o sceneta.
  • -9 (31 voturi)    
    bineinteles (Joi, 19 septembrie 2019, 9:35)

    Point [utilizator]

    ca trudeau e rasist.si xenofob.si homofob.si transfob.
    si zoofob.si pedofob. (mai departe completati dvs)
    si mai ales trudeau e un nazist de debara.DEMISIA!
    power to the sheeple!blm matters!aborishon nao!

    ah the irony!
  • -8 (30 voturi)    
    Demisie (Joi, 19 septembrie 2019, 10:23)

    Tescovin [utilizator]

    Evident că e o prostie cât Canada (care e mai mare decât China). Dar, de dragul consecvenței, activiștii mereu neobosiți ai stângii radicale ar trebui să-l hărțuiască până își dă demisia, așa cum procedează cu adversarii politici cărora li s-au găsit pete în „dosarul de cadre”.
  • -7 (33 voturi)    
    poporul asta e bolnav de corectitudine politica (Joi, 19 septembrie 2019, 10:32)

    Crup [utilizator]

    Am un mare respect fata de Canada, dar imi face impresia ca poporul asta s-a imbolnavit grav de corectitudine politica in forma agravanta!
    Nu-i de ajuns ca dupa atentatele din New York canadienii au demarat un program agresiv de colonizare a tarii cu islamici (in prezent cel mai mare oras al tarii, Toronto, are jumatate din populatie islamica, adusa dupa atentatele din New York din Afganistan, Pakistan, genul asta de tari).
    Zici c-au innebunit! Acum se iau ca de ce cineva s-a deghizat nu stiu cand, in Aladdin! Pentru cine nu stie, Aladdin si cei 40 de hoti este o poveste foarte frumoasa si pilduitoare, o poveste celebra. Exact ca Alba ca Zapada, spre exemplu.
    Si asta numesc ei rasism!
    Mai! Am o sugestie! Serviciile secrete canadiene sa-l filmeze pe Trudeau cand se caca si daca cumva se caca in directia geografica a Meccai sa il acuze feroce ca nu are respect fata de islam!
    • -6 (24 voturi)    
      nu e poporul (Joi, 19 septembrie 2019, 12:17)

      MarcelP [utilizator] i-a raspuns lui Crup

      Nu poporul s-a imbolnavit. Poporul nu e niciodata complet idiot. Insa exista o secta guraliva care acapareaza agenda publica si LASA IMPRESIA ca toti sunt asa. Nici vorba de asa ceva. E doar o raceala la creier toata povestea asta. O sa treaca in curand.
      • -7 (19 voturi)    
        ai dreptate (Joi, 19 septembrie 2019, 12:52)

        an_drei [utilizator] i-a raspuns lui MarcelP

        Asa e, ca cine e mai galagios se aude mai tare, DAR: premierul acesta nu a ajuns acolo ales doar de extrema stanga.. s-ar putea sa fie o majoritate in aceasta mentalitate.
  • -14 (26 voturi)    
    rasu plansu (Joi, 19 septembrie 2019, 10:44)

    prepeleac [utilizator]

    E de ras dar iti vine sa plangi cand te gandesti ca personaje de genul asta, care isi cer scuze pentru ca in tinerete s-au mascat la un carnaval, adept inept al corectitudinii politice, dau apa la moara altor catastrofe, populisti inculti, gen Trump, care au tot mai mare priza la cei care isi dau seama de ridicolul/pericolul acestui curent. Si acum pe bune, o intrebare de baraj, daca ar fi sa alegeti intre doua rele, Trump si Trudeau, pe care l-ati vota?
  • +13 (31 voturi)    
    Black face (Joi, 19 septembrie 2019, 10:49)

    Keiiil [utilizator]

    E normal ca noi romanii sa nu intelegem ce anume e asa de gresit la a-ti vopsi fata maro, pentru ca noi pur si simplu avem alta istorie, o istorie in care sclavia negrilor nu a existat.
    Articolul asta nu este complet incat nu prea explica contextul mai deloc.

    Desi nu sunt deloc expert in subiectul asta, stiu ca este mai complicat decat se lasa de inteles prin comentarii : http://black-face.com/
    • -11 (25 voturi)    
      dvs (Joi, 19 septembrie 2019, 11:05)

      Point [utilizator] i-a raspuns lui Keiiil

      ce pronume de gen aveti?nu de alta insa romanasii cam inteleg problemele de acest tip.si nu vreau sa va simtiti neinclus.
      deci?
    • -11 (23 voturi)    
      scalvia ?? (Joi, 19 septembrie 2019, 11:30)

      Technicus [utilizator] i-a raspuns lui Keiiil

      Da, dar cei din Europa de Est au o istorie in care au fost facuti sclavi de otomani.
      De altfel se pare ca negrii au inceput sa fie facuti sclavi dupa ce otomanii nu au mai putut face sclavi in Europa.
      Negrii era facuti sclavi de catre arabi si alti negri.
      Europenii nu faceau decat sa-i cumpere in porturi.

      https://quillette.com/2019/02/06/understanding-modern-african-horrors-by-way-of-the-indian-ocean-slave-trade/
      • +8 (22 voturi)    
        quilette ? (Joi, 19 septembrie 2019, 12:41)

        daril [utilizator] i-a raspuns lui Technicus

        serios ? Intellectual dark web, fellowship of alt right ?
        P.S. Europenii nu faceau decat sa-i cumpere din porturi ? Really ? Adica erau nevinovati ? Dar despre romii facuti sclavi de roamani ai ceva de zis ?
        • -5 (17 voturi)    
          Da de romanii facuti sclavi de romani stim? (Joi, 19 septembrie 2019, 13:19)

          Lok [utilizator] i-a raspuns lui daril

          Adica iobagii si serpasii erau sclavi in toata regula. Nu imi veni cu rahaturi deastea.
          Imi este total indiferenta drama unora de acum 300 de ani ce au fost inrobiti din orice fata de vina mea. Iar cei care inrobeau tiganii inrobeau si romanii, nu iti fa griji de asta.
        • -5 (9 voturi)    
          Și cum i-au făcut românii sclavi? (Joi, 19 septembrie 2019, 17:35)

          BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui daril

          Nu am auzit de nicio expediție română în nordul Indiei sau în Pakistan pentru capturare de sclavi ...
    • -7 (27 voturi)    
      Aladin este un personaj (Joi, 19 septembrie 2019, 11:33)

      Gogu27 [utilizator] i-a raspuns lui Keiiil

      care face parte din cultura universala. Trudeau nu a facut decat sa "intre in pielea personajului". Mi se parea defaimator daca Aladin avea fata alba. Dar vanturatorii de corectidunine politica (politica fiind una dintre marile mizerii ale lumi) se tot baga in fata opiniei publice cu subiecte inventate / supraevaluate.
      • +5 (13 voturi)    
        Neuronul stingher (Joi, 19 septembrie 2019, 14:24)

        karas [utilizator] i-a raspuns lui Gogu27

        https://www.history.com/news/blackface-history-racism-origins
        White performers in blackface played characters that perpetuated a range of negative stereotypes about African Americans including being lazy, ignorant, superstitious, hypersexual, criminal or cowardly.

        Nu gandi goguta, sa nu-ti fortezi neuronul.
        • -5 (9 voturi)    
          ai raspuns la alt comentariu? (Joi, 19 septembrie 2019, 17:59)

          CristiGex [utilizator] i-a raspuns lui karas

          https://en.wikipedia.org/wiki/Aladdin

          Aladin este prezentat ca un om drept si curajos, caruia soarta ii pregateste o aventura din care ajunge rege iubit de supusi.

          Cum sunt perpetuate stereotipurile negative despre africani americani?
        • -6 (8 voturi)    
          Stai așa (Joi, 19 septembrie 2019, 18:28)

          war4peace [utilizator] i-a raspuns lui karas

          Stai așa că avem o altă problemă.
          După tine, lumea se împarte în alb și negru (no pun intended), nu există tonuri de gri? Adică dacă X își vopsește fața în negru în scopuri rasiste și Y își vopsește fața în negru pentru că vrea să se deghizeze într-un personaj de poveste la o petrecere tematică, îi pui în aceeași oală?
          Chiar nu realizezi cât de ridicol e acest lucru?
    • -5 (7 voturi)    
      in Canada (Joi, 19 septembrie 2019, 15:43)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui Keiiil

      nu au fost folositi sclavi negri!
  • -9 (23 voturi)    
    nu-i corect :) (Joi, 19 septembrie 2019, 11:18)

    Technicus [utilizator]

    Dar artistul negru Lil Nas X care se da cowboy in cantecul Old Town Road ar voie?
    Aveam impresia ca pentru a fi vacar pistolar trebuie sa fii alb ...

    Bine facut pentru Trudeau, desi poza e veche, a fost scoasa de abia acum, cand sunt alegeri in Kanata.
  • +11 (29 voturi)    
    O reactie normala (Joi, 19 septembrie 2019, 11:53)

    nginx [utilizator]

    Numai pentru rasisti e ceva iesit din comun.
  • +8 (34 voturi)    
    Mai citeste cineva sau suntem toti pareristi? (Joi, 19 septembrie 2019, 12:00)

    veganu [utilizator]

    Ar fi fost bine daca articolul explica si un pic de context istoric. Blackface este profund rasist, dar trebuie sa stii putina istorie ca sa intelegi de ce. La o simpla cautare:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Blackface

    https://nmaahc.si.edu/blog-post/blackface-birth-american-stereotype

    https://www.history.com/news/blackface-history-racism-origins

    In ultimii ani am observat ca romanii sufera mult din cauza "corectitudinii politice", ca nu mai exista libertate de exprimare. Adica, nu pot sa vorbeasca liber folosind cuvinte gen "pizda", "cioara", "handicapat", "autist", "poponar" samd Asta intelegeti voi prin libertatea de exprimare pentru care s-a murit in '89? Sa ne jignim, sa nu mai existe o minima politete?

    Prima reactie cand nu cunosti un subiect ar trebui sa fie sa te documentezi, nu sa-ti dai cu parerea (re: blackface). Nivelul educatiei din Romania se vede din comentarii. E la nivelul omului care se uita pe camp si vede pamantul plat si sustine cu tarie ca e o mare prostie sa zici ca e rotund. Romanu' se crede destept, dar adevarul se vede din testele PISA (Canada vs. Romania): https://i0.wp.com/factsmaps.com/wp-content/uploads/2018/02/PISA-worldwide-ranking-average-score-of-mathematics-science-reading.png
    • -5 (27 voturi)    
      Draga veganu, (Joi, 19 septembrie 2019, 12:21)

      Gogu27 [utilizator] i-a raspuns lui veganu

      1. ai mare dreptate cand sugerezi documentarea inainte de a emite opinii (valabil pentru toata lumea)
      2. abundeanta de link-uri nu ajuta la clarificarea subiectului abordat , atat vreme cat nu se respecta punctul 1. Aladin nu are de a face cu "black face"
      3. Aladin a avut de la aparitie tenul tuciuriu, fiind arab
      4. Cum ar fi ca Mos Craciun sa fie negru?

      Vad ca este mai usor sa ne lansam in speculuatii alambicate , de inalta tinuta morala , in loc sa facem apel la bunul simt elementar. Probabil ca modul de abordare tine de capacitatea sau de dorinta fiecarei persoane de a vedea lucrurile.
    • +11 (25 voturi)    
      da da da (Joi, 19 septembrie 2019, 12:36)

      sisif.sisif [utilizator] i-a raspuns lui veganu

      un mesaj decent in marea de trolli
    • -7 (23 voturi)    
      Brownface (Joi, 19 septembrie 2019, 12:42)

      CristiGex [utilizator] i-a raspuns lui veganu

      Ai link wiki si cu Brownface? ca povestea lui Aladin vine din orientul mijlociu

      @restul - dupa 2 saptamani de lenevit pe plaja, la mare, m'am intors acasa cu nitica burta, cu ceafa ceva mai groasa si biiine bronzat.. presupun ca si eu sunt rasist.. autohton.
    • -7 (25 voturi)    
      fii serios (Joi, 19 septembrie 2019, 12:44)

      prepeleac [utilizator] i-a raspuns lui veganu

      Vrei sa spui ca oricine s-a machiat in viata lui intr-un personaj de culoare a facut-o dintr-un reflex xenofob si jignitor la adresa negrilor. Iti dai seama cat esti de ridicol?
      • +9 (17 voturi)    
        fii serios (Joi, 19 septembrie 2019, 13:43)

        helvig [utilizator] i-a raspuns lui prepeleac

        Vrei sa spui ca oricine a purtat in viata lui un tricou cu secera si ciocanul sau cu zvastica a facut-o dintr-un reflex comunist sau nazist si jignitor la adresa victimelor acestor ideologii criminale. Iti dai seama cat esti de ridicol?

        Oamenii pot jigni memoria victimelor si fara intentie, din simpla necunoastere a istoriei. Blackface are o istorie rasista si este o amintire dureroasa pentru cei ai caror stramosi au cazut victime ale intolerantei.
        • -4 (10 voturi)    
          Vrei să spui că toți purtătorii de tricouri cu (Joi, 19 septembrie 2019, 17:31)

          BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui helvig

          Che Guevara din Vest, care pe deasupra mai sunt și fani ai corectitudinii politice sunt atât de ignoranți încât nu își dau seama că astfel întină memoria sutelor de victime ale acelui criminal?
          De asemenea cei care împrumută din vocabularul marxist leninist expresii precum "corect politic" nu își dau seama că astfel întină memoria milioanelor de victime ale acestui odios regim?
        • -5 (5 voturi)    
          esti neserios (Joi, 19 septembrie 2019, 19:59)

          CristiGex [utilizator] i-a raspuns lui helvig

          Vrei sa spui ca oricine s-a costumat in vrajitoare de haloween a facut-o pentru a arata sustinerea fata de inchizitie? Chiar ridicol..

          Sau ca actorul Colea Rautu jucand costumat rol de turc a sustinut legitimitatea agresiunii otomane asupra Europei? Si ridicol si aberant..

          Omul nu s-a costumat cand a mers la vreo sedinta oficiala sau in parlament, ci in cadrul unui eveniment tematic - carnaval/bal mascat/haloween/samd
      • -5 (13 voturi)    
        neah (Joi, 19 septembrie 2019, 13:48)

        Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui prepeleac

        nu-si da
  • +13 (17 voturi)    
    deruta trolilor de extrema dreapta (Joi, 19 septembrie 2019, 13:48)

    helvig [utilizator]

    Sa condamne political corectness si sa-l apere pe bietul Trudeau sau sa-l condamne pe Trudeau si sa apere political corectness? Oricum ma amuza miorlaiala lor de snowflakeri topiti.
    • -3 (15 voturi)    
      Solutia dilemei (Joi, 19 septembrie 2019, 15:11)

      Setalcott [utilizator] i-a raspuns lui helvig

      Evident, Trudeau e dezgustator. Nu pentru ca s-a costumat la carnaval, ci pentru ca se taraste abject in fata habotniciei hipermoraliste practicante de offense archaeology.
    • -5 (9 voturi)    
      De fapt eu mă bucur când câte un idiot (Joi, 19 septembrie 2019, 17:40)

      BleahBleah [utilizator] i-a raspuns lui helvig

      Din ăsta cade victimă inepțiilor pe care tot ei le susțin ...
  • -6 (10 voturi)    
    trudeu asta, (Joi, 19 septembrie 2019, 15:52)

    miculescu-rucar [utilizator]

    cica e baiatul lui fidel castro ruz.
    asa vorbeste lumea.
    altii zic ca au comparat si adeneurile celor doi si ca se confirma.
    oricum, asa-i trebuie dupa ce a umplut canada de sirieni si aalti vecini de-ai lor!
  • -3 (13 voturi)    
    Cei care au mers cu ursul sau capra (Joi, 19 septembrie 2019, 17:14)

    BleahBleah [utilizator]

    De Anul Nou și au jucat rolul țiganului sau țigăncii ... Trebuie să se gândească bine de acum înainte ... Înainte de a intra în politică ... :)
  • -2 (4 voturi)    
    Ha-ha (Joi, 19 septembrie 2019, 20:51)

    wintershadow [utilizator]

    L-au ajuns din urma pacatele tineretii....de fapt perioada cand era si el normal, nu contaminat de virusul PC.
    Asa ii trebuie, acum sa-si faca autocritica si harakiri, in numele tolerantei, multikulturalismului si diversitatii.
  • +1 (3 voturi)    
    Exemplu de politician (Joi, 19 septembrie 2019, 21:18)

    junimea [utilizator]

    Si-a cerut scuze imediat desi gestul sau nu a fost facut cu intentia de a ofensa persoanele de culoare. Politicienii au datoria ca gesturile lor politice si declaratiile lor sa contribuie la coeziunea sociala. Trump ar avea de invatat de la acest tanar politician.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by