Deputatul "mitralieră" Cătălin Rădulescu lansează un atac dur la adresa ministrului Justiției, Ana Birchall, pe care o acuză că vrea "să legitimeze toate acțiunile abuzive, represive, mafiote și criminale ale procurorilor DNA hastagiști" și "își bate joc de voturile date PSD de milioane de români și de lupta din ultimii ani a asociațiilor magistraților și procurorilor din România în stoparea abuzurilor procurorilor DNA". El are și "soluția" pentru conducerea PSD - să decidă în ședința de miercuri a Comitetului Executiv "între demiterea din funcția de ministru sau excluderea din partid a acestei <>".

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un mesaj postat pe Facebook, Cărălin Rădulescu a lansat un atac la adresa ministrului Justiției, Ana Birchall, susținând că declarațiile acestora legate de Secția de anchetare a magistraților nu reprezintă poziția PSD și nici a asociațiilor de magistrați.

"Aș vrea să spun de la început, că declarațiile “încă colegei” Birchall nu reprezintă nici poziția politică a partidului nostru și nici poziția asociațiilor magistraților și procurorilor din România, ci a unei persoane demisă din funcția de ministru al Justiției de către premierul Viorica Dăncilă și ținută forțat în această funcție de către prietenul acestei “colege“ Klaus Iohanis, prieten căruia Birchall i-a și mulțumit anterior refuzului numirii Danei Gârbovan, în declarația de presă din Cameră Deputaților, anticipând menținerea ei în funcția de ministru al justiției în dauna Danei Gârbovan, un judecător și un profesionist desăvârșit", scrie Rădulescu, chestor al Camerei Deputaților.

Deputatul PSD susține că această "colegă" "își bate joc de voturile date PSD de milioane de români și de lupta din ultimii ani a asociațiilor magistraților și procurorilor din România în stoparea abuzurilor procurorilor DNA".

Deputatul "mitralieră" vorbește despre încercarea repetată și continuă a Anei Birchall de a bloca numirea Adinei Florea la șefia Secției speciale și de a desființa această structură de Parchet, susținând că astfel aceasta vrea "să legitimeze toate acțiunile abuzive, represive , mafiote și criminale ale procurorilor DNA hastagisti. În mesajul postat pe Facebook, deputatul PSD evocă din nou statul paralel: (...) au făcut dosare la comandă pe ținte, au anchetat, instrumentat și împreună cu oameni din SRI conduși de Maior și Coldea, au hotărat împreună cu judecători afiliați statului mafiot paralel condamnarea oamenilor nevinovați sau au acoperit rețele de crimă organizată, proxeneti și clanuri mafiote. Acest lucru nu poate fi permis".

Cătălin Rădulescu are și "soluția": "PSD să decidă în ședința de miercuri a Comitetului Executiv "între demiterea din funcția de ministru sau excluderea din partid a acestei <> care în primul rând știrbește autoritatea președintelui PSD Viorică Dăncilă, prin declarațiile sale, nevalidate politic de partid și afectează parcursul mobilizator al membrilor PSD (și nu numai) în viitoarea campanie prezidențială care stă să înceapă".

Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat, marți, că grupul de lucru interministerial coordonat de minister a ajuns la două concluzii preliminare referitoare la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție, precizând că niciuna dintre ele nu susține funcționarea în această formă a acestei structuri de parchet. Ea a făcut aceste declarații în ședința de plen a Consiliului Superior al magistraturii, care avea pe ordinea de zi, pentru a cincea oară, validarea numirii procurorului Adina Florea la conducerea Secției de investigare a infracțiunilor în justiție.

Ministrul Justiției a intervenit și a vorbit despre analizarea rapoartelor GRECO și Comisiei de la Veneția și despre concluziile grupului de lucru format la Ministerul Justiției, atrăgând atenția conducerii CSM nu a transmis punctul de vedere cerut în acest sens.

Declarațiile sale au provocat replici acide din partea președintelui CSM, Lia Savonea, și a judecătoarei Gabriela Baltag. "Doamna ministru, eu nu vreau să am în dumneavoastră un partener. Un judecător nu are ce căuta în barcă cu ministrul. În calitate de mesager, v-ați permis să puneți în plenul CSM concluzii aproape definitive, deși mai devreme ați spus că nu ați primit punctul de vedere al CSM", a replicat judecătoarea Baltag.

CITEȘTE ȘI: