Peste o mie de grenade din Primul Război Mondial au fost descoperite, marți, într-o localitate din județul Vrancea, informează Mediafax. Descoperirea a fost făcută de o echipă privată specializată în detectarea de metale, care a solicitat intervenția specialiștilor de la ISU Vrancea.

Peste o mie de grenade descoperite in VranceaFoto: Facebook/ ISU Vrancea

Decoperirea a fost făcută marți într-o pădure din localitatea Câmpuri de o echipă privată, formată din persoane specializate în detectarea de obiecte de metal. Membrii echipei au anunțat autoritățile, iar pirotehniștii care au fost trimiși în misiune au scos din pământ 1.087 de grenade.

Specialiștii au stabilit că este vorba despre grenade germane din Primul Război Mondial.

„Au descoperit grenade, ne-au chemat pe noi. La final, după asanare, specialiștii au numărat 1.087 de grenade defensive provenite din Primul Război Mondial. Este vorba despre grenade fabricate în Germania. Descoperirea a fost făcută în localitatea Câmpuri”, a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.

La finalul misiunii, grenadele au fost luate din pădure pentru a fi distruse într-un poligon al pirotehniștilor.