DNA: Controlul judiciar pentru Vlădescu nu va mai fi prelungit, dar cauțiunea de 1 milion de euro rămâne la dispoziția procurorilor

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 17 septembrie 2019, 15:25 Actualitate | Esenţial


Sebastian Vladescu (foto arhiva)
Foto: Agerpres
Garanțiile asupra bunurilor și sumele de bani depuse de Sebastian Vlădescu, dar și de ceilalți inculpați din dosarul în care este acuzat de corupție, rămân la dispoziția procurorilor chiar dacă DNA a renunțat la controlul judiciar pentru aceștia, a precizat DNA pentru Mediafax.

„Măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul Vlădescu Sebastian care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, nu a mai fost prelungită având în vedere durata de timp care a trecut de la momentul instituirii măsurii preventive și faptul că nu au apărut noi temeiuri care să justifice o nouă prelungire. Măsura controlului judiciar urmează să expire de drept la data de 19 septembrie 2019”, au declarat reprezentanții DNA.

Potrivit sursei citate, ancheta penală continuă, iar actele de urmărire penală sunt efectuate în stare de libertate, atât față de fostul ministru, cât și față de ceilalți coinculpați.

„Garanțiile asupra bunurilor inculpaților, precum și sumele de bani depuse în aplicarea cauțiunilor dispuse în cursul anchetei penale rămân la dispoziția organului de urmărire penală”, mai precizează DNA.

DNA a renunțat la măsura preventivă pentru fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, pus inițial sub control judiciar în dosarul în care este urmărit pentru luare de mită și trafic de influență.

În mai 2018, Sebastian Vlădescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 1 milion de euro. Acesta a depus sume de bani în euro și în lei, garanții mobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro), garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro, garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurenţa valorii cauţiunii stabilite de procurori.

DNA a anunţat, în luna aprilie, că fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















454 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by