Procurorii Parchetului Tribunalului București au preluat de la parchetul de sector dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, și în care și-a pierdut viața un tânăr.

HotNews.roFoto: Hotnews

Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că Parchetul Tribunalului București se va ocupa de dosarul privind accidentul în care a fost implicat Mario Iorgulescu, potrivit Mediafax. Inițial, dosarul a fost la procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.

În urmă cu o săptămână, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal a provocat un accident în urma căruia un tânăr de 24 de ani și-a pierdut viața. Aflat la volanul unui autoturism Aston Martin, el a pierdut controlul volanului pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a intrat pe contrasens și a lovit un alt autovehicul condus de un tânăr de 24 ani, care a murit pe loc.

Joia trecută, Parchetul a anunțat că Mario Iorgulescu avea o concentrație de 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză și de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină înainte de a provoca accidentul. O concentrație de 1,96 g/l în sânge este echivalentă cu una de 0,86 mg/l în aerul expirat.

Potrivit sursei citate, rezultatele sunt preliminare, urmând a se dispune o expertiză în acest sens. În urma accidentului, Mario Iorgulescu a fost internat la Spitalul Elias, iar medicii anunțau vineri că tânărul trebuie să continue tratamentul la Terapie Intensivă, deoarece încă există posibilitatea "unei evoluții nefavorabile”.

În 2016, Mario Iorgulescu a fost arestat preventiv 30 de zile, după ce a fost acuzat că, împreună cu câţiva cunoscuţi, ar fi torturat un bărbat pentru ca acesta să-și retragă plângerea depusă în cadrul unui dosar penal. Cazul a fost trimis în judecată, dar magistrații Judecătoriei Sector 3 București au decis să-l achite pe fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).