Fiul lui Osama bin Laden, ucis într-o operațiune antiteroristă a SUA în Afganistan, anunță Casa Albă UPDATE

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 16:26 Actualitate | Esenţial


Hamza bin Laden
Foto: FBI
Fiul lui Osama bin Laden, Hamza bin Laden, a fost ucis într-o operațiune antiteroristă a SUA desfășurată în Afganistan, la granița cu Pakistanul, a anunțat Administrația Trump, citată de Reuters. Casa Abă a confirmat astfel informațiile privind uciderea militantului terorist și a dezvăluit circumstanțele morții acestuia.

Casa Albă a transmis sâmbătă, într-o declarație de presă citată de Reuters, că operațiunea americană s-a desfășurat în regiunea Afganistan-Pakistan. ”Pierderea lui Hamza bin Laden nu doar că lasă Al-Qaeda fără lideri importanți și legați simbolic de Osama bin Laden, dar subminează activități operative importante ale grupării”, se precizează în declarația Casei Albe, fără a indica însă data la care s-a produs operațiunea.

Un oficial american a precizat pentru Reuters că Hamza ar fi fost lichidat cu luni de zile în urmă, la granița dintre Afganistan și Pakistan, iar președintele Donald Trump a fost informat la vremea respectivă în legătură cu operațiunea.

Guvernul american avea informații potrivit cărora Hamza, despre care se crede că avea 30 de ani, i-a succedat tatălul său, Osama bin Laden, la conducerea organizației teroriste, a mai spus oficialul american.

De altfel, acesta a fost alături de tatăl său, în Afganistan, înaintea atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra SUA. De asemenea, el a stat alături de tatăl său în Pakistan, după invadarea Afganistanului de către trupele americane, mișcare ce i-a obligat să își mute cartierul general al operațiunilor în Pakistan.

La sfârșitul lunii iulie, au apărut informații potrivit cărora militantul terorist Hamza bin Laden, fiul preferat al fostului lider al reţelei Al-Qaeda Osama bin Laden, a murit. Informațiile au fost furnizate de oficiali americani citaţi de NBC News.

Oficialii citaţi nu au oferit însă detalii despre circumstanţele morţii unuia dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaeda și nu era clar dacă Statele Unite erau implicate în moartea liderului terorist.

La 22 august, ministrul american al Apărării, Mark Esper, a confirmat moartea lui, însă nu a oferit alte amănunte.

Departamentul de Stat american anunța, în februarie, o recompensă de un milion de dolari pentru localizarea liderului Al-Qaeda despre care spunea că este ”în ascensiune” și a proferat ameninţări la adresa Statelor Unite şi a aliaţilor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















16036 vizualizari

  • -10 (24 voturi)    
    Hamza era (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 16:55)

    Rahan5 [utilizator]

    (se pare) un fel de Melescanu in Al Qaida.
    Functie mare, dar doar pe hartie.
    Din ce se aude nu se ridica la nivelul lui taica-su, Osama bin Laden. Traia din ,,fosta glorie" a lui taica-su.
    Importanta uciderii lui de catre CIA pare a fi destul de minora.
    Mai mult, poate deschide calea catre militanti mai periculosi la Conducerea Al Qaida.
    • 0 (0 voturi)    
      Hamza este preludiul pentru Moscova (Duminică, 15 septembrie 2019, 10:31)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      Si Cred Teheran ( acestia sufera de un prurit care reclama actiunea Doctorilor Zero Dark Thirty)
      • +1 (1 vot)    
        Ce treaba are Hamza (Duminică, 15 septembrie 2019, 14:37)

        Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        cu Moscova ? ( in mod special)
        nu inteleg nici restul cu ,,Teheranul" , ,,piuit " s.a.m.d.
        • 0 (0 voturi)    
          Piuitovici (Duminică, 15 septembrie 2019, 15:05)

          un domn [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Citește cu atenție prurit, apoi bagă te in seama
          • +1 (1 vot)    
            Pe cand si fiul lui Osama Bin Dragnea? (Duminică, 15 septembrie 2019, 16:32)

            newIook [utilizator] i-a raspuns lui un domn

            Un raid DNA ceva impotriva lui, soldat cu disparitia averii frauduloase?
            • 0 (2 voturi)    
              Sa Te Audă Dumnezeu ! (Duminică, 15 septembrie 2019, 17:08)

              un domn [utilizator] i-a raspuns lui newIook

              Amin !
  • -13 (21 voturi)    
    Asta.... (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 17:34)

    Stef_and [utilizator]

    E tot ala, nu va msi laudati...
  • -27 (33 voturi)    
    Povesti. Osama bin Laden nu a existat niciodată! (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 17:38)

    simplex1 [utilizator]

    Osama bin Laden nu a existat niciodată. Toate știrile despre el și rudele sale sunt falsuri.
    • +18 (22 voturi)    
      da, da... (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 18:19)

      Lionheart [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Așa cum nici americanii nu au ajuns pe lună, pământul e plat etc.
    • +18 (22 voturi)    
      Stii ca nici tu nu existi? (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 18:51)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Ca esti prea prost ca sa te tina pamantul.
    • +17 (21 voturi)    
      Stim stim (Sâmbătă, 14 septembrie 2019, 19:37)

      ap101 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      Omul n a aselenizat, 9/11 este an inside job si viata e ca in matrix. Totul e o mare conspiratie.
    • +1 (1 vot)    
      De fapt, nici noi nu existam, suntem holograme (Duminică, 15 septembrie 2019, 13:47)

      quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

      De fapt, nici noi nu existam, suntem holograme intr-un joc.
      Doamne fereste cu unii ca tine, simplex1
  • +1 (1 vot)    
    Da ,! Adevărat ! (Duminică, 15 septembrie 2019, 4:56)

    Observatory [utilizator]

    Teoria poate fi ca nici DracNea nu este la Rahova !!!’ Ha Ha Ha
  • -2 (2 voturi)    
    A treia oara il omoara pe asta (Duminică, 15 septembrie 2019, 8:15)

    Lucian Ilea [utilizator]

    americanii astia
    atata is de rai
    nu-s multumiti sa te impuste o singura data
    vor de 3-4 ori in 12 ani de zile
    • 0 (0 voturi)    
      Inteleg ca Die Hard Iliescu (Duminică, 15 septembrie 2019, 11:45)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Lucian Ilea

      Ii invidios ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version