Dumitru-Daniel Chirilă, propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, este secretar de stat în această instituție din luna august 2019, transmite Mediafax. De-a lungul anilor, Chirilă a ocupat mai multe funcții, între care și cea de ofițer în cadrul DGIPI.

Daniel ChirilaFoto: MAI

Dumitru-Daniel Chirilă (născut în 1978) este, în prezent, secretar de stat în MAI, funcție deținută din luna august a acestui an (post ocupat în locul lui Marin Gheorghe).

Potrivit CV-ului său publicat pe site-ul MAI, in perioada ianuarie 2018 - iulie 2019, Chirilă a deținut funcția de director general al companiei Quality Business Solutions (oferă consultanță în domeniul infrastructurii comunicațiilor). De asemenea, în anul 2017, acesta a fost consilierul personal al președintelui S&T România.

Din 20 martie 2017, Chirilă este ofițer în rezervă, arată CV-ul său:

În perioada 2015-2017, acesta a fost consilier cu atribuții specifice în cadrul Compartimentului pentru Apărare al Departamentului Securității Naționale (din cadrul Administrației Prezidențiale).

Totodată, propunerea pentru funcția de conducere MAI a deținut și funcția de șef la Biroul de Combaterea Macrocriminalității Economico-Financiare, Spălarii Banilor si a Infractiunilor din Piața de Capital din cadrul IGPR.

Mai mult, în perioada 2006-2010, Chirilă a fost ofițer operativ la Sectorul Riscuri si Amenintari in domeniul Criminalitatii Organizate din cadrul Direcției Generale de Informații și Protecție Internă.

Ofițer operativ a fost și pentru mai mulți ani la IPJ Mehedinți.

Chirilă este absolvent al Colegiului Național de Informații - Academia Nationala de Informații "Mihai Viteazul" din cadrul Serviciului Român de Informatii și are un master în Relații internaționale. Sisteme de Securitate (Universitatea Lucian Blaga din Sibiu), unul în Drept internațional (Universitatea Hyperion) și altul în Drept privat (Facultatea de Drept „Nicolae Titulescu”). Chirilă este licențiat în științe juridice (Facultatea de Drept din Craiova).