UPDATE VIDEO Maimuța care hoinărea prin Sectorul 5 din București a fost prinsă: „Am capturat-o, a fost o acțiune foarte dificilă, poate cea mai dificilă de până acum”

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:15 Actualitate | Esenţial


Maimuta
Foto: Captura Digi 24
Maimuța căutată de jandarmi în Capitală a fost capturată, miercuri seară, după câteva ore de la anunțul la 112 privind prezența animalului în Sectorul 5. Maimuța a fost găsită tot în zonă, în podul unei case, potrivit Mediafax.

„Am capturat-o, o acțiune foarte dificilă, poate cea mai dificilă de până acum, din mai multe puncte de vedere, având în vedere că sunt multe case în jur, multe locuri în care se cațără, (este, n.r.)pericol public de a nu lovi pe cineva din greșeală și ea să nu atace pe cineva din greșeală. Am reușit să o nimerim de două ori. Prima oară am lovit-o în os, de aceea nu și-a făcut efectul (tranchilizantul, n.r.), am alergat-o foarte mult. Va trebui să mergem la clinică, la centrul nostru de salvare și reabilitare a animalelor sălbatice, unde vom scoate acul din os și o vom trezi”, a declarat Ovidiu Roșu, medic veterinar care a capturat maimuța.

Veterinarul a capturat animalul cu ajutorul echipelor Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA). Potrivit sursei citate, ulterior se va decide soarta maimuței, în funcție de recomandările reprezentanților Gărzii de Mediu - în carantină, apoi poate la grădina zoologică sau în Centrul de Salvare și Reabilitare a Animalelor Sălbatice.



Jandarmii Capitalei au fost înștiințați de către o femeie, în urma unui apel la 112, despre prezența unei maimuțe într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei, la fața locului fiind trimiși un medic veterinar cu pușcă cu tranchilizant, însă autoritățile nu au reușit capturarea animalului, transmite Mediafax.

"În momentul în care am fost sesizați la 112, maimuța despre care am fost înștiințați că ar exista într-o curte din Sectorul 5 al Capitalei nu se mai afla. Sesizarea a venit în jurul orei 12.00 de la proprietara acelei curți. După ce au ajuns la fața locului, echipajul de jandarmi s-a retras", a transmis Biroul de Presă al Jandarmeriei București.

Și Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a fost sesizată de Poliția Locală Sector 5 despre prezența maimuței.

"Am trimis în acel loc un echipaj împreună cu un medic veterinar care deținea o pușcă cu tranchilizant. Nu s-a reușit capturarea. Poliția Locală Sector 5 ne-a sesizat despre trei maimuțe care au fost pierdute. Două au fost capturate de proprietar, cealaltă bănuim că este încă în libertate", a spus Cătălina Trănescu, director de comunicare ASPA.

Primarul General, Gabriela Firea, a glumit, miercuri, pe marginea acestui subiect, spunând că speră ca maimuța care circulă liberă prin București să nu fie într-un lan de ambrozie.

„Sper să nu fie într-un lan de ambrozie, să nu-i curgă ochii”, a spus Firea, în momentul în care presa a cerut solicitări despre acest caz. Declarația a fost făcută chiar în timpul unui comandament organizat, miercuri, la PMB, pentru eradicarea ambroziei.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















17290 vizualizari

  • +25 (27 voturi)    
    Sarcasmul Autocritic al DUamnei Gabi (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:18)

    un domn [utilizator]

    batea apropoul ca Maimutza in fapt este Un Primar care inghite banana fara sa o mestece
    • +7 (9 voturi)    
      pusca cu tranchilizante e pt. Firea sau Badulescu? (Miercuri, 11 septembrie 2019, 17:55)

      Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Ca maimute sunt foarte multe in sectorul acela.
      Majoritatea voteaza psd.
  • +13 (17 voturi)    
    amantul (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:23)

    vasile-roaita [utilizator]

    ascuns al lui Fi(e)rea? A sarit pe fereastra cind a venit Pandele acasa.
  • -38 (64 voturi)    
    daca era Barna presedinte (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:24)

    cucuveauamov [utilizator]

    maimuta era de mult membru USR si nu era intr-o curte, ci in Piata Victoriei
    • +13 (23 voturi)    
      Nu esti intreg la minte (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:49)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Ce ai tras pe nas?
    • -19 (33 voturi)    
      oare de ce atatea downvote-uri? (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:10)

      gigiduru_ [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Cred ca votantii USR n-au simtul umorului sau cred orbeste in sansele lui Barna.
      • +11 (11 voturi)    
        explicatia (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:15)

        ber [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

        Ca sa vada si el cat e de destept!
      • -1 (3 voturi)    
        Cu siguranta ... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:33)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

        ...poate ca ai dreptate sau nu...
        • +1 (5 voturi)    
          probabil... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 20:43)

          Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Alius

          ... categoric
          • 0 (2 voturi)    
            Asta am incercat si eu ... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 22:53)

            Alius [utilizator] i-a raspuns lui Nevermind

            .. sa evidentiez, asa cum spune francezul: "it's definitely a maybe".
      • +4 (8 voturi)    
        adevaru e (Miercuri, 11 septembrie 2019, 16:27)

        liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui gigiduru_

        ca pentru a suporta ororile psdului sin ultimii 3 ani tre sa ai simtul umorului... unul extrem de macabru dar...
    • +9 (13 voturi)    
      Nici pana acum .. (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:32)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      ... nu ai inteles ca maimuta e veorica, asa ca nu avea cum sa fie membru USR, caci este deja membru PSD si este tinuta in lant de catre borfasi.
    • 0 (12 voturi)    
      ahahahaha (Miercuri, 11 septembrie 2019, 16:28)

      liviu_ [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      m-am prapadit de ras...

      dovedesti inca odata ca esti o sluga sinistra a psdului...

      scuze tu ai doar ceva cu justitia rea, nu esti de fapt cu nici un partid politic.... =))=))=))
      • 0 (0 voturi)    
        E caraghios (Joi, 12 septembrie 2019, 8:37)

        Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui liviu_

        De ce l-ai facut sinistru?
    • -3 (3 voturi)    
      mda (Miercuri, 11 septembrie 2019, 19:40)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      dar a ales sectorul cinci, fruncea bucurestilor !:-)))
      probabil cauta apartament pe ferentari.
  • +3 (5 voturi)    
    Gabriela, incerci sa faci vreo aluzie cumva? (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:26)

    Habermas [utilizator]

    Eu vorbeam de alta ambrozie in comentariul despre shpioni :)
    Ma refeream la hrana zeilor:
    En: https://en.wikipedia.org/wiki/Ambrosia
    Ro: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ambrozie_(mitologie)

    nu la Ambrosia artemisifolia (in En: Ragweed):
    En: https://en.wikipedia.org/wiki/Ragweed
    Ro: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ambrozie_(plant%C4%83)

    Dezambiguare:
    En: https://en.wikipedia.org/wiki/Ambrosia_(disambiguation)
    https://ro.wikipedia.org/wiki/Ambrozie
  • +11 (13 voturi)    
    FireaMonkey (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:42)

    M-Teo [utilizator]

    Sora maimutei este la Primaria Capitalei. Cand folositi si acolo niste tranchilizant ?
    • +3 (5 voturi)    
      .... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:45)

      gulie [utilizator] i-a raspuns lui M-Teo

      Cealalta sora este pavianul din capu statului...
  • +4 (8 voturi)    
    ... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 13:59)

    sentenced [utilizator]

    Un primar bun ar trata problemele cetatenilor cu seriozitate chiar daca nu il afecteaza direct pe el.

    Daca coanei firea ii curgeau ochii de la ambrozie sigur nu mai gaseai ambrozie in bukale, dar pentru ca ea nu e afectata direct de problema asta atunci nu e importanta si trebuie bagatelizat fenomenul.

    Si cam asta este atitudinea tuturor politicienilor romani.
    • +2 (2 voturi)    
      Cum se intampla multor romani (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:29)

      dihania [utilizator] i-a raspuns lui sentenced

      Inclusiv mie …
  • -2 (8 voturi)    
    A inceput ! (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:00)

    KTerinca [utilizator]

    E Caesar !
  • -17 (23 voturi)    
    klaus uber alles (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:05)

    exis [utilizator]

    il asteptam pe domnul presedinte cu o declaratie. daca n-ar fi coruptia psd, animalele astea n-ar evada din captivitate.
    • +4 (8 voturi)    
      Deine Dummheit ist unbegrenzt: (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:55)

      Habermas [utilizator] i-a raspuns lui exis

      Sie breitet sich überall aus.

      Adica:
      Prostia ta este nelimitata: se intinde peste tot si toate
  • +4 (4 voturi)    
    Uf (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:16)

    Barosanu_nr1 [utilizator]

    Din titlu credeam că articolul este despre viceprimarul sectorului:

    http://www.sector5.ro/conducere/viceprimar/
  • +3 (5 voturi)    
    Daca... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:29)

    vioridix [utilizator]

    Nimeni nu s-a gandit ca ar putea fi Vanghelie ,fostul primar psd de la 5.Garantat Vanghelie!
  • +6 (10 voturi)    
    Atatea maimute la conducerea tarii (Miercuri, 11 septembrie 2019, 14:58)

    Cetatean002 [utilizator]

    Si s-a trezit unul abia acum sa sune la 112 sa semnaleze asta?
  • +3 (7 voturi)    
    Numai una??? Au cautat la Primarie? (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:37)

    V. Istina [utilizator]

    Si la volanul multor masini cu preturi de apartamente?

    Ori mai simplu, pe forumuri? Duhneste urat a babuin pesedist cam peste tot in ultima vreme.
  • +8 (12 voturi)    
    ba (Miercuri, 11 septembrie 2019, 15:39)

    liviu_ [utilizator]

    n-o mai lasati pe veorica fara lesa!
  • +3 (5 voturi)    
    incredibil (Miercuri, 11 septembrie 2019, 17:35)

    Alexpetrescu82 [utilizator]

    s-au terminat problemele administratiei????
  • +6 (6 voturi)    
    Nu se intreaba nimei de unde a provenit maimuta? (Miercuri, 11 septembrie 2019, 22:37)

    dessik [utilizator]

    Autorul articolului s-a obosit sa dea un telefon?
    • -2 (2 voturi)    
      oarecum stim... (Joi, 12 septembrie 2019, 9:29)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui dessik

      A scapat de la Gubern sau si-a dat demisia dupa ce a constatat ca oamenii nu o mai iubesc...

      un specimen de genul celui preentat in imaginile de mai sus nu intra chiar usor in tara - sau poate cine stie, a intrat in RO cand era mai mica - ca un puisor...

      cat despre comandamentul ambroziei - este ceva de ras-plans...

      Oare Fi Rea i-a vazut pe bucurestenii care plang de cat praf si cata poluare se gasesc in localitate???

      Multe maimute sunt in stare si libertate dar din pacate unele chiar conduc RO si asta face sa ne omoara zilele


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version