„Din mila lui Dumnezeu și cu sprijinul Vioricăi Dăncilă”. Placă omagială pentru liderii PSD pe o școală din Maramureș / Zetea: E inițiativa privată a primarului

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 10 septembrie 2019, 13:25 Actualitate | Esenţial


Placa
Foto: Facebook
Vasile Tiplea, primarul PSD din Dragomirești, județul Maramureș, a dezvelit, în prima zi de școală, o placă omagială pentru șefii săi de partid, pusă pe zidul instituției de învățământ. El le mulțumește lui Dumnezeu, dar și Vioricăi Dăncilă și lui Gabriel Zetea, liderul PSD Maramureș, pentru reabilitare și nu uită de pe placa „Pro Memoria” nici menționarea societății care a făcut lucrările.

„Din mila lui Dumnezeu s-a reabilitat în orașul Dragomirești Scoala Gim. „Liviu Rebreanu” între ani 2017-2019 cu sprijinul Guvernului României, prim-ministru fiind doamna Viorica Dăncilă. Lucrările au fost executate de SC Forean Trust, directorul școlii fiind Pr. Prof. Dănuț Iuga. Inaugurarea a avut loc în fața mulțimii de elevi, profesori, preoți și consilieri locali, având în frunte pe președintele Cons. Jud. Maramureș Gabriel V. Zetea”, semnează primarul din Dragomirești, Vasile Țiplea, pe placa omagială „Pro Memoria”.






Președintele Consiliului Județean Maramureș și al filialei județene a PSD, Gabriel Zetea, susține că inițiativa amplasării unei astfel de plăcuțe i-a aparținut primarului din Dragomirești, care a dorit astfel să își prezinte punctul lui de vedere.

"Nu eu am făcut placuța, nici nu am știut de existenta ei. Eu am crezut că va sta într-o zonă privată și i-am cerut să o mute. Mi-a spus că aceasta plăcuță va fi relocată. Este o inițiativă privată a domnului primar. (...) Nu ține nici de Consiliul Județean și nici de premier această dorință a unui simplu primar", a declarat pentru Dig i24 șeful CJ Maramureș.

Ce spune directorul școlii din Dragomirești

Potrivit educatieprivata.ro, directorul școlii din Dragomirești spune și el că este străin de această inițiativă. "Nu a fost ideea școlii. În niciun caz. Nu am alte detalii. Nu știu ce este întrebarea dumneavoastră. (...) Noi folosim doar utilitățile, nu administrăm clădirea școlii, a declarat educatieprivata.ro directorul școlii. Întrebat dacă reprezentanții școlii au fost anunțați că urmează să fie instalată această plăcuță, directorul școlii a răspuns că nu are aviz din partea școlii. Tot el spune că nici nu le-a fost cerut, de altfel, un aviz.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















10620 vizualizari

  • +30 (34 voturi)    
    . (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:32)

    theo667 [utilizator]

    Pun pariu ca nu apuca iarna placa aia omagioas-chicioasa. Sigur se gaseste un om de bine sa dea o bota in ea
    • +10 (10 voturi)    
      Eu zic sa o lasam (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:20)

      varavara [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      va fi singura modalitate sa mai stie cineva peste cativa ani cine a fost viorica dancila
      • +4 (4 voturi)    
        Primarii, acesti zei ai provinciei (Marţi, 10 septembrie 2019, 22:24)

        newIook [utilizator] i-a raspuns lui varavara

        E cam momentul sa aratam ca zeii nu sunt nemuritori. Doua-trei exemple si ii calmam pe restul.
    • +11 (11 voturi)    
      imi aduce aminte de sechelariu (Marţi, 10 septembrie 2019, 16:45)

      Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui theo667

      care a redenumit stadionul din bacau cu numele lu ta-su ! evident ca nu se mai cheama asa acum!
      • +4 (4 voturi)    
        Foarte Bun Exemplu ! (Marţi, 10 septembrie 2019, 23:21)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

        Kktul de Hrebenciuc a folosit Sclavul Ateului Iliescu pentru “toate alea “
  • +34 (38 voturi)    
    din mila lui dumnezeu si a guvernului (psd) (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:32)

    qwerasdf [utilizator]

    + dancila

    nicaieri nu se specifica ca mila lui dumnezeu si sprijinul lui dancila inseamna de fapt banii platiti de noi
  • +33 (35 voturi)    
    de la un maramuresean (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:32)

    vali2 [utilizator]

    Mi-e rusine cu asa primari, niste milogi habarnisti care traiesc de pe mila partidului si nu fac NIMIC pentru comunitatile in care sunt primari.
    Cu toate astea, isi "cumpara" voturile din mila care o primesc de la PSD-isti.
    • +24 (26 voturi)    
      Comment sters de user (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:07)

      polonyca [anonim] i-a raspuns lui vali2

    • +17 (19 voturi)    
      Nici in Oltenia nu e asa rau.. (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:07)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui vali2

      am mai vazut placi comemorative, dar erau amintiti in primul rand preotii, cantaretul bisericesc si, eventual, primarul care a dat bani.
      dar de PSD si Dancila inca nu a amintit nimeni.
  • +27 (29 voturi)    
    Culmea blasfemiei! (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:34)

    vio7 [utilizator]

    Blasfemia adusa la rang de arta:Viorica Dancila si Dumnezeu in aceeasi fraza!
  • +25 (29 voturi)    
    Am si eu o urare pentru Pr. Prof. Vasile Tiplea (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:37)

    KTerinca [utilizator]

    Sictir !
  • +33 (35 voturi)    
    PSD sunt irecuperabili. (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:39)

    asavreau [utilizator]

    Grobieni,analfabeți și impertinenți cu banii noștri folosiți fără discernământ,se laudă într-un mod porcesc.Să le fie rușine și rog românii să nu mai voteze un astfel de partid.PSD pur și simplu distruge tot ce este uman,vrea să îndobitocească românii mai rău decât a făcut-o Ceaușescu.
  • +20 (22 voturi)    
    de (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:46)

    andrei1232000 [utilizator]

    aflat cine a facut-o e simplu. De unde banii din care a fost platita placa. Exista autorizatie?
  • +18 (20 voturi)    
    Io, Veoreca Voievod,... (Marţi, 10 septembrie 2019, 13:49)

    Kwisatz Haderach [utilizator]

    ... din mila lui Dumnezeu și scârba poporului român prim-ministru al României, în marea mea mărinimie am reabilitat această școală. :D

    Orice primar îi este teamă de alegeri, nu? Hai sictir!
  • +19 (21 voturi)    
    Prof. V. Țiplea sustine Analfabetismul (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:01)

    neagoe [utilizator]

    Cât de jos trebuie sa fie un profesor pentru a admira o persoana care a ajund în fruntea guvernului și care stâlcește limba națională?

    Punem pariu că acest profesor face zob limba română de oricâte ori deschide gura? E cineva contra?

    :-(
  • -27 (33 voturi)    
    puneti mina si cititi desteptilor (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:08)

    vodatepes [utilizator]

    In loc sa stati si sa o ardeti aiurea mergeti si vizitati locurile de cultura. Poate ati auzit de biblioteca Sfantului Sinod. E la manastirea Antim din Bucuresti se gaseste placa pe care scrie Din mila lui Dumnezeu.... , Regele Carol I,...... prim ministrul IC Bratianu, ministrul ..... Spiru Haret , ministru......CC Arion, constructor...... 1912. Deci aia erau pesedisti? Stiri cu orice pret. Penibili
    • +21 (25 voturi)    
      Lumea s-a schimbat.. (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:28)

      Muncitoru [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      E 2019 ciumat rosu iubitor de popi.
    • +17 (17 voturi)    
      Da, okay, dar daca in trecut a existat (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:45)

      Cuca [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      un idiot, asta nu inseamna ca trebuie sa repetam idiotenia.

      Precedentul nu este o scuza.
    • +12 (12 voturi)    
      Da, e chestie de cultura. (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:22)

      Alius [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Ca si chipul lui bhecali pictat pe biserica. Stim: avem si domnitori pictati pe biserici.

      Si da, penibil.
    • +9 (13 voturi)    
      comparatie (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:44)

      ber [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Pai aia chiar au facut ceva bine tarii! Dar Dancila ce a facut bine? Tinanad seama de faptul ca maramuresenii sunt oameni muncitori, intreprinzatori
      si buni gospodari, iubitori de dreptate, ma intreb deseori: cum a ajuns judetul asta sa fie psd-ist? In totala contradictie cu majoritatea ardelenilor.
    • +8 (10 voturi)    
      alt postac (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:57)

      un oarecare [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      suntem intr-o democratie din sec. 21. sau macar ar trebui.
      cand se face ceva de bun simt din banii publici, este normal sa fie przentat ca fiind realizat de "prim-ministru prin mila lui d-zeu"?

      Esti penibil, la fel ca dancila in campanie electorlala pe bani publici.
    • +6 (6 voturi)    
      De buna seama doar din neatentie... (Marţi, 10 septembrie 2019, 18:30)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      ... nu sesizati diferentele.
      O prima diferenta este ca in cazul prezentat de dvs. placa se gaseste la un lacas de cult si reprezinta pozitia clericilor respectivi, a bisericii si este de presupus ca a fost platita din banii bisericii (de unde vin aia, e alta discutie). Care biserica, in mod firesc, il invoca pe Dumnezeu.
      Cea despre care vorbim este instalata la o scoala PUBLICA, LAICA si e de presupus ca a fost platita din bani publici si a fost instalata pe o cladire publica... desi recunosc ca nu mi-e chiar atat de clar cum e cu laicitatea, avand in vedere ca atat primarul, cat si directorul scolii par a fi preoti.
      A doua diferenta este ca probabil placa de la Antim o fi spunand adevarul, in vreme ce aia de la Dragomiresti este mincinoasa (asta nu era un pacat capital, minciuna?!?). Pentru informarea dvs. si a vrednicilor moroseni, in 2017 d-na Viorica Dancila NU a fost prim-ministrul Romaniei nici macar pentru o secunda.
      Altfel, acest gen de slugarnicie si pupincurism este dezgustator indiferent de la cine vine si cui ii sunt adresate limbile catifelate. Valabil si pentru exemplul dvs., si pentru cel din articol, si pentru podul Basarab "inceput de Basescu si terminat de Oprescu" etc.
      Oamenii astia - si mai ales Guvernul Romaniei care chipurile "a sprijinit" reabilitarea scolii - n-au dat din buzunarele proprii, nici n-au muncit in timpul liber pe santier, nici n-au facut cuiva vreo favoare, asa cum sugereaza placile astea.
      N-au "sprijinit" nimic. Au facut ce si cat au facut (oricum foarte putin, in opinia mea) pentru ca asta le era slujba, era OBLIGATIA LOR LEGALA SI DE SERVICIU si nu vad de ce-ar trebui sa li se multumeasca in genunchi ca au binevoit sa-si faca treaba, macar din cand in cand.

      Nu cred, dar totusi sper ca ati priceput.
    • +3 (3 voturi)    
      când ești idiot (Marţi, 10 septembrie 2019, 20:05)

      dan63 [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      așa ca tine, vezi care sunt diferențele: Regele Carol I,...... prim ministrul IC Bratianu, ministrul ..... Spiru Haret , ministru......CC Arion, constructor...... 1912....
      Acolo sunt banii LOR, fonduri personale, nu bani asigurați de la buget, de guvernul României, de stat!
  • +24 (24 voturi)    
    ... (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:21)

    Sarmis [utilizator]

    Acum ca si-a reabilitat scoala, Viorica nu mai are scuze. Se poate intoarce sa termine cele 8 clase.
  • +12 (12 voturi)    
    Comment sters de user (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:42)

    Elfu [anonim]

  • +16 (16 voturi)    
    Școlile (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:46)

    Celbland [utilizator]

    Locașurile de educație n-ar trebui întinate cu astfel de inscripții.
    Oricum, placa va fi dară jos cel târziu în primăvară.
  • +15 (17 voturi)    
    Ce idioti! (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:47)

    Nonidem [utilizator]

    Ce idioti!Macar daca foloseau titulatura clasica,scrisa pe toate ctitoriile voievozilor:"Din mila lui Dumnezeu,cu ajutorul lui Iisus Hristos si binecuvantarea Sfantului Duh"-evident, adaptata vremilor:Din mila lui Dumnezeu,cu ajutorul Veoricai si binecuvantarea PSD.....
  • +14 (18 voturi)    
    Eu mi-am facut sarsanaua (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:54)

    Almaryus [utilizator]

    Si nu ma mai intorc..Mi-e rusine sa citesc tot textu ala. Anul 2019 oameni buni...Iar astia isi bat struna de toti oamenii romaniei. Tare mi-as dori sa se indrepte lucrurile, dar n-o sa-mi mai pese prea tare daca nu....
  • -3 (7 voturi)    
    Hai, hai şi iară hai!... (Marţi, 10 septembrie 2019, 14:59)

    Ilenuca1 [utilizator]

    "Maramureş, plai cu fler...!"
  • +13 (13 voturi)    
    Taranoii sunt gretosi (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:25)

    Robert M [utilizator]

    Au ridicat umilinta la rang de arta si murdaresc cu ea lumea inconjuratoare.
    Nu au masura in ceea ce fac pentru ca nu are cine sa le atraga atentia. Fac totul dupa firea lor lingusitoare si arivista.
  • +14 (14 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:27)

    [anonim]

  • +13 (13 voturi)    
    Offf (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:33)

    omezu [utilizator]

    Daca Dumnezeu ar avea putina mila pentru poporul asta i-ar da si putina minte incat sa nu mai voteze cu P$D!
  • +9 (11 voturi)    
    Ma bucur (Marţi, 10 septembrie 2019, 15:42)

    Alexa.99. [utilizator]

    pentru cei care au plecat in tari civilizate, si-au facut un rost acolo, au luat si cetatenia, ca sa nu riste sa revina in mizeria si primitivismul asta.
  • +5 (5 voturi)    
    ca pe vremea impuscatului (Marţi, 10 septembrie 2019, 17:23)

    liviu_ [utilizator]

    omagii adusi "minunatilor" conducatori...
  • +10 (10 voturi)    
    Placa comemorativa pt o Maimutza (Marţi, 10 septembrie 2019, 17:54)

    Dalinar [utilizator]

    Fain, Evul Mediu la Superlativ!!!
  • +6 (6 voturi)    
    ! (Marţi, 10 septembrie 2019, 18:10)

    chiuaua [utilizator]

    A uitat sa-i multumeasca lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Anei Pauker, Nicolae Ceausescu, nominal celor din Marea Adunare Nationala, celor din PCR, UNTR, FSN, ALDE, PSD ,lui Ion Iliescu , etc.
    Asa de lingai sunt unii ca nu le-ar fi ajuns nici 2 Km de placa omagiala.
  • +2 (2 voturi)    
    sa inteleg (Miercuri, 11 septembrie 2019, 9:36)

    gwolf [utilizator]

    ca daca va exista o "initiativa privata" a unui localnic sa o scoata cu ranga sau sa scrie M.. PSD imediat mai jos, nu i se va intampla nimic, ca doar este "initiativa privata" si doar isi exprima punctul de vedere, corect?
  • +2 (2 voturi)    
    daca e initiativa privata... (Miercuri, 11 septembrie 2019, 10:48)

    Coresponedntu [utilizator]

    sa isi ia placa acasa si sa o puna in buda din fundul curtii... scoala e initiativa PUBLICA....
  • +2 (2 voturi)    
    Fapta constituie o ilegalitate (Miercuri, 11 septembrie 2019, 10:49)

    hic sunt leones [utilizator]

    În primul rând, primarul trebuie amendat, pentru că a distrus un bun public (e ca și când scrie cineva pe clădirea guvernului „puie msd, din partea lui Confucius”).
    În al doilea rând (și aici Hotnews, dacă vrea să arate că e sursă de jurnalism, va trebui să investigheze și să urmărească îndeaproape cazul), în funcție de proveniența fondurilor, s-ar putea să avem și o ditai infracțiune: dacă placa - folosită pentru comiterea unei ilegalități - a fost plătită din banii primăriei, primarul se face vinovat de un cumul de cel puțin 2 infracțiuni: abuz în serviciu și gestiune frauduloasă.
  • +2 (2 voturi)    
    pace (Miercuri, 11 septembrie 2019, 11:14)

    Ilidia [utilizator]

    Placa nu va "trai" prea mult. Se vor gasi si cativa cu ceva minte s-o dea jos....


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by