O agentă de pază din municipiul Arad este cercetată după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi bătut o adolescentă pe stradă, iar agresiunea a fost oprită de un echipaj al Poliţiei Locale, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Reprezentanţii Poliţiei Locale Arad au declarat, joi, că incidentul a avut loc în Piaţa Catedralei din municipiu.

"A fost nevoie ca oamenii legii să folosească forţa pentru a potoli furia unei arădence care, aflată într-o avansată stare de ebrietate, a bătut o minoră în Piaţa Catedralei. Incidentul s-a soldat cu o amendă în cuantum de 1.000 de lei, în temeiul prevederilor Legii 61/1991/R, pentru o agentă de pază în vârstă de 29 de ani, aflată în timpul său liber. Cu mintea întunecată de aburii alcoolului, B.D.A. a prins poftă de scandal, moment în care minora ghinionistă, în vârstă de 15 ani, i-a ieşit în cale", precizează un comunicat al Poliţiei Locale.

Conform sursei citate, fata "a fost luată la bătaie fără un motiv anume", iar "poliţiştii locali cu atribuţii de ordine publică aflaţi în zonă s-au autosesizat, au intervenit prompt în aplanarea incidentului, fiind nevoiţi să procedeze la imobilizarea agresoarei".

Echipajul a contactat-o pe mama adolescentei, care a sosit la locul incidentului pentru a prelua fata.

"Poliţiştii locali au solicitat sosirea la faţa locului a unui echipaj al colegilor din cadrul Poliţiei Municipiului Arad, care a preluat speţa, urmând să o cerceteze din perspectiva posibilei responsabilizări penale a agresoarei", mai arată Poliţia Locală.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean a confirmat, pentru AGERPRES, că se fac cercetări pentru loviri şi alte violenţe.