Comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Jilava a analizat cererea de eliberare formulată de Cristian Borcea, iar avizul este unul favorabil, potrivit unor surse din cadrul ANP. Instanța trebuie să decidă pe 10 septembrie dacă admite solicitarea lui Borcea, scrie Mediafax.

Cristian BorceaFoto: AGERPRES

Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor au precizat, pentru MEDIAFAX, că o comisie de eliberări condiționate a analizat cererea lui Cristian Borcea de a fi eliberat. Comisia analizează cererea deținutului și face o propunere (de eliberare sau de respingere a cererii), urmând ca judecătorii să decidă dacă admit sau nu solicitarea.

În cursul zilei de joi, comisia a decis să avizeze favorabil cererea fostului finanțator Dinamo, deoarece Borcea este închis în regim deschis și a prestat muncă în detenție.

Omul de afaceri Cristian Borcea, condamnat în dosarul retrocedărilor și încarcerat de la începutul lunii februarie, a depus o nouă cerere de eliberare condiționată, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 stabilind termen de judecată pe 10 septembrie.

Cristian Borcea a fost condamnat, pe 8 februarie 2019, la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedării plajelor, alături de Radu Mazăre. Instanţa a dispus şi confiscarea sumei de aproape un milion de euro de la fostul acţionar al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti.

Pe 18 martie, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că fostul finanţator al clubului Dinamo are de executat o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare după ce au fost contopite pedepsele din dosarele retrocedărilor ilegale de terenuri şi transferurilor din fotbal. Magistraţii au decis atunci să-i scadă din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni timpul petrecut deja în închisoare, prin condamnările din dosarul transferurilor din fotbal, precum şi sentinţa pe care o execută în prezent, cea din dosarul retrocedării plajelor, adică perioada 04.03.2014 - 02.07.2018 şi respectiv cea din 08.02.2019 până acum.

Cristian Borcea îşi execută în prezent pedeapsa la Penitenciarul Jilava.