Companiile de telecomunicații vor trebui să trimită gratuit serviciilor de urgență contactate prin 112 informații cu privire la localizarea apelantului, chiar dacă telefonul nu are o cartelă SIM, a hotărât joi Curtea de Justiție a UE, relatează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Curtea de Justiție a UE a luat această decizie după moartea unei fete de 17 ani din Lituania în 2013, care a fost răpită, violată și arsă de vie în portbagajul unei mașini.

Înainte să moară, aceasta a apelat la 112 de pe telefonul său mobil pentru a cere ajutor, dar nu a fost posibilă localizarea acesteia.

Familia sa a solicitat la Tribunalul Administrativ Regional din Vilnius, Lituania obligarea statului lituanian la repararea prejudiciului moral suferit de victimă.

”Curtea apreciază că directiva privind „serviciul universal” impune statelor membre, sub rezerva fezabilității tehnice, obligația de a se asigura că întreprinderile în cauză pun la dispoziție gratuit informațiile referitoare la localizarea apelantului autorității care tratează apelurile de urgență la „112” imediat ce apelul ajunge la autoritatea menționată, inclusiv atunci când apelul este efectuat de pe un telefon mobil neechipat cu o cartelă SIM”, arată comunicatul Curții.

În acest moment, în opt state membre UE, inclusiv Franța, serviciul 112 nu este accesibil fără cartelă SIM, potrivit Asociației europene a numărului unic de urgență (EENA).

De subliniat este că nici Romania nu permite apelarea 112 fără cartelă SIM.