Aflat sub presiune după atacul armat produs în august într-unul din magazinele sale din Texas precum şi după nenumăratele ucideri în masă din Statele Unite, gigantul distribuţiei Walmart a anunţat că încetează să mai vândă muniţie pentru armele semi-automate, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un comunicat de presă, patronul grupului Doug McMillon a calificat drept "inacceptabil" status quo-ul cadrului legislativ al armelor de foc şi a cerut Congresului şi Casei Albe să adopte măsuri de "bun simţ", în special consolidarea verificării antecedentelor persoanelor care cumpără arme.

Decizia a fost adoptată la o lună după atacul armat din hipermarketul Walmart din El Paso, statul Texas, în care şi-au pierdut viaţa 22 de persoane. Un alt atac a avut loc la mai puțin de o săptămână în magazinul Walmart din Missiouri.

Sâmbătă noaptea un nou atac a zguduit oraşul Odessa din acelaşi stat, bilanţul violenţei armate fiind de 7 morţi.

McMillon a precizat că Walmart, numărul unu în retail, va înceta să vândă muniţie pentru puşti de asalt semi-automate ce utilizează muniţie de calibru 5.56 (sau echivalentul .223) după epuizare stocurilor actuale. Aceste arme de tip AR-15 sunt extrem de răspândite în SUA, fiind folosite de mulţi vânători, dintre care mare parte se aprovizionează din magazinele Walmart, cunoscute pentru preţurile scăzute şi pentru faptul că sunt locuri de socializare pentru o parte din americanii care trăiesc în mediul rural.

Patronul Walmart a declarat că pe piaţa americană de muniţii, care acum se ridică la aproximativ 20%, cota grupului este de aşteptat să scadă de la 9% la 6%. Totodată, Walmart a solicitat clienţilor să se abţină să se plimbe prin magazinele sale cu arme de foc la vedere, în statele în care este autorizat portul vizibil al armelor.

Walmart, asemenea rivalilor săi Fred Meyer deţinut de Kroger şi Sporting Goods deţinut Dick's, a încetat deja să mai vândă arme de asalt şi a ridicat vârsta minimă pentru cumpărarea unei arme la 21. După această decizie, Walmart se va concentra pe vânzările de arme de vânătoare, puşti şi muniţia aferentă.

National Rifle Association (NRA), puternicul lobby pro-arme din SUA, a reacţionat la decizia grupului exprimându-şi regretul că Walmart "a cedat în faţa presiunii elitelor anti-arme". "Cozile de la Walmart vor fi în curând înlocuite cu cozi de aşteptare în alte magazine, care susţin mai activ libertăţile americane fundamentale", a scris pe Twitter NRA. Mai mulţi candidaţi ai Partidului Democrat la scrutinul prezidenţial din 2020 şi-au exprimat sprijinul pentru noile măsuri, făcând apel la aprofundarea acestora. Preşedintele Donald Trump, vechi tovarăş al NRA, dar care s-a declarat în favoarea unor reforme de "bun simţ", la începutul lunii august, nu a reacţionat deocamdată.